Haos total în Taiwan, odată cu vizita pe care președintele Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, urmează să o efectueze. Tensiunile dintre SUA și China ating cote maxime, iar acest lucru este confirmat de ultimele mișcări de pe insulă.
Potrivit ultimelor informații publicate de presa internațională, patru nave de război americane, dar și un portavion au fost poziționată în apele de la est de insulă. În același timp, SUA au mai trimis și avioane care supraveghează zona maritimă din jurul Taiwanului, precizând că este vorba despre niște ”desfășurări de rutină”.
Un oficial al marinei american a declarat pentru Reuters că ”portavionul USSR Ronald Reagan a tranzitat Marea Chinei de Sud și se afla în prezent în Marea Filipinelor, la est de Taiwan și Filipine și la sud de Japonia”.
Totodată, el a mai subliniat faptul că desfășurările sunt unele normale. „Deși sunt capabili să răspundă la orice eventualitate, acestea sunt desfășurări normale, de rutină”, a declarat oficialul, care a vorbit sub rezerva anonimatului.
SUA și-au mobilizat forțele
Pe de altă parte, oficialul american nu a precizat locații precise în acest sens, însă a adăugat că nava de asalt amfibie USSR Tripoli se află, de asemenea, în zonă, ca parte a unei desfășurări în regiune care a început la începutul lunii mai din portul său de origine San Diego.
Menționăm faptul că haosul din Taiwan a început după ce s-a aflat că Pelosi are în plan să ajungă la Taipei în cursul zilei de astăzi, lucru care a enervat China la cote maxime.
Reuters mai scrie că pe lângă avioanele chineze care zburau marți dimineață în apropierea liniei mediane care împarte sensibila cale navigabilă, mai multe nave de război chinezești au rămas în apropierea liniei de demarcație neoficiale încă de luni.
Sursa citată a încercat să contacteze Ministerele Apărării și de Externe ale Chinei, însă acestea nu au oferit niciun răspuns până la momentul actual.
Vehicule blindate și tancuri în Taiwan
Pe de altă parte, o sursă care cunoaște situația a declarat că atât navele de război cât și aeronavele chinezești au „strâns” linia mediană marți dimineață, o mișcare neobișnuită pe care persoana a descris-o ca fiind „foarte provocatoare”.
O reacție publică în acest sens a venit marți și de la Ministerul taiwanez al Apărării. Acesta a declara că există o înțelegere deplină a activităților militare din apropierea Taiwanului. Totodată, oficialul a mai subliniat faptul că va trimite forțe în mod corespunzător ca reacție la „amenințările inamicului”, pe măsură ce tensiunile cu China cresc.
De cealaltă parte însă, locuitorii din China au raportat vehicule blindate în mișcare, iar imaginile au fost făcute publice pe internet. În orașul Xiamen din sud-estul Chinei, situat vizavi de Taiwan, mai multe persoane au raportat că au văzut vehicule blindate în mișcare, dar și mai multe tancuri.
Reuters a încercat să verifice imaginile independent, însă până acum nu s-a putut face acest lucru.
China a suspendat brusc peste 100 de importuri de produse alimentare din Taiwan
Pe lângă mobilizările SUA pe teritoriul Taiwan, China începe deja să facă mișcări mari. Reuters mai scrie că în cursul zilei de marți, Administrația Generală a Vămilor din China continentală a suspendat brusc peste 100 de importuri de produse alimentare din Taiwan, acesta fiind un răspuns pentru vizita lui Pelosi în Taiwan.
Încă de luni seară, sursa citată anunța că producătorii respectivi ar fi încălcat reglementările relevante și au oprit de urgență importurile. Potrivit sursei, acest lucru este în conformitate cu Administrația Generală a Vămilor din China continentală nr. 248 „Reglementări privind administrarea înregistrării producătorilor de peste mări de alimente importate din Republica Populară Chineză” pentru a restricționa importul de produse taiwaneze care nu au finalizat reînnoirea înregistrării.
Reuters scrie că până la momentul actual, mai mulți producători de alimente și-au schimbat statutul în „Import suspendat” la Administrația Generală a Vămilor din China continentală. Printre aceștia, se numără mulți producători bine-cunoscuți, printre care: Weige Bakery, Jingdian Foods, Guo Yuanyi Foods, Weili Foods, Weiquan Foods și Taishan Enterprises etc.”.