Ce mai contează relația transatlantică, faptul că Partidul Comunist Chinez amenință Taiwanul cu invazia militară, rapoartele care arată că uigurii, creștinii, tibetanii sunt tratați inuman în lagăre de muncă, atunci când vrei să bifezi o ”realizare majoră” a președinției germane a Consiliului UE în ultima zi.
Angela Merkel și Emmanuel Macron, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, au ales din nou să bage sub preș încălcările drepturilor omului din China în favoarea abordării bussiness as usual. Mirajul unei felii din uriașa piață chineză care se deschide companiilor europene prin EU-China Comprehensive Agreement on Investment (CAI) a fost prea puternic pentru a rezista tentației, dar Europa și-a trădat valorile în schimbul unor angajamente foarte vagi luate de China că va respecta regulile privind proprietatea intelectuală, că nu va mai practica la scară largă spionajul industrial, furtul de tehnologie, că va fi mai transparentă privind subvențiile acordate în sectorul serviciilor și al companiilor de stat.
După ce secretarul de stat american Mike Pompeo anunțase încă din 26 iunie că acceptă propunerea europenilor de a institui un mecanism de dialog permanent între SUA și UE privind gestionarea relației cu China, iată că aceștia au renunțat să mai facă front comun. Să zicem că nu s-au înțeles cu Donald Trump, ok, dar cum de nu au așteptat nici instituirea noii administrații Biden, de care se simt mult mai apropiați. Sau poate au știut că aceasta merge pe aceeași idee, a unei linii acomodante față de China, în care să primeze bussiness as usual, iar Partidul Comunist Chinez să nu fie supărat prea tare prin retorică sau acțiuni concrete de sancționare a conduitei sale agresive în plan intern și extern.
O victorie diplomatică a PCC
Oricum ar fi, Acordul China-UE reprezintă o mare victorie pentru regimul comunist și-l legitimează puternic într-un moment în care acesta avea imaginea ferfeniță din cauza modului iresponsabil în care a gestionat epidemia de coronavirus, care afectează toată lumea în prezent, și a condamnării exterminării sistematice a opozanților PCC în plan intern de către diferite organizații și inclusiv de Parlamentul European. Comuniștii chinezi au reușit prin angajamentele luate formal să prevină un front comun UE-SUA în problema protejării investițiilor occidentale și să creeze mai degrabă diviziuni, slăbind relația transatlantică.
Este greu de crezut că PCC își va onora promisiunile și va renunța la obligația impusă companiilor occidentale care vor să producă/să investească în China să formeze joint-venture-uri cu parteneri chinezi, ce urmau să le fure tehnologia și know-how-ul. De asemenea, că vor fi eliminate restricțiile privind acționariatul companiilor străine la bănci, investițiile acestora în sistemul financiar, asigurări, sistemul de sănătate (spitale private), telecomunicații și servicii cloud, servicii IT, transport maritim internațional. Conform CAI, joint-venture-urile vor fi eliminate și în sectorul serviciilor de real estate, de închiriere și leasing, reparații și mentenanță pentru transport, advertising, dar și în serviciile de mediu precum canalizare, gestionarea deșeurilor solide.
Poate cea mai importantă prevedere a acordului este legată de introducerea unor reguli clare care interzic transferului forțat de tehnologie către parteneri chinezi sau protejarea informațiilor confidențiale de afaceri colectate de organe administrative, de exemplu în procesul de certificare a unui bun sau serviciu.
UE încearcă să creeze un mediu concurențial corect pe piața chineză, bazat pe transparență, predictibilitate și aceleași reguli pentru toți, în care companiile europene să fie tratate la fel ca cele chinezești de autoritățile de reglementare, ceea ce este însă o ficțiune deorece China nu este nici pe departe un stat de drept, care se bazează pe domnia legii, ci un regim autoritar, în care toate sferele vieții economice, politice și sociale sunt controlate de Partidul Comunist.
Liderii UE, și mai ales Germania, se amăgesc în continuare cu abordarea Wandel durch Handel, potrivit căreia aprofundarea relațiilor economice și creșterea investițiilor străine, cu prosperitatea aferentă, duc automat până la urmă și la liberalizare politică, democrație și stat de drept. Din păcate aceasta s-a dovedit complet falimentară și în cazul relației cu Rusia.
Drepturile omului au rămas o notă de subsol în cadrul CAI. Cea mai frapantă dovadă în acest sens este mențiunea extrem de vagă: ”China se angajează să lucreze la ratificarea Convențiilor fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii și în special la cele două privind munca forțată pe care nu le-a ratificat”. Cu alte cuvinte, este vorba despre uiguri și toți cei considerați adversari ai PCC care sunt tratați inuman în lagăre de muncă și reeducare, dar nu există un termen clar, ci doar o declarație de bune intenții. Mai trebuie amintit că Beijingul a fost unul dintre fondatorii Organizației Internaționale a Muncii, iar regulile privind interzicerea muncii forțate sunt în vigoare de decenii, dar autoritățile chineze au refuzat să ratifice aceste Convenții. În plus, din 2001 când a aderat la OMC, Beijingul și-a luat angajamente privind practicile comerciale, subvențiile pentru companiile de stat etc. pe care nu le-a respectat și pe care acum le prezintă ca pe ceva nou.
Biden, ”salvatorul”
Poate că europenii au intuit că Joe Biden va avea cu totul altă abordare față de China decât Donald Trump.
Donald Trump și Mike Pompeo au avut curajul să confrunte practicile toxice ale PCC, fie că a fost vorba despre încălcarea drepturilor omului, fie despre comerț. Ei au spus foarte clar că Beijingul trebuie determinat să joace corect, să respecte regulile OMC, iar pentru aceasta UE și SUA trebuie să se coordoneze pentru o strategie comună de contracarare a Chinei, care să îmbine stimulente pozitive și negative. Nu poți permite ca PCC să-și promoveze agresiv modelul autoritarist la nivel global ca fiind unul de succes, să dicteze termeni și condiții, să amenințe alte state, să șantajeze cu tăierea accesului la piața sa.
Din păcate Joe Biden, în ciuda faptului că a anunțat că va prezenta un plan global de contracarare a influenței Chinei în sistemul de comerț internațional, pare să aibă aceeași abordare greșită față de PCC, care separă natura criminală a regimului, încălcările drepturilor omului și responsabilitatea privind pandemia, de business as usual.
Cea mai recentă inițiativă a sa de a interzice să se mai vorbească despre virusul Wuhan sau virusul chinezesc pe motiv că astfel se incită la violență motivată rasial împotriva americanilor asiatici. Cu alte cuvinte, prin cenzură să se interzică orice conexiune directă între China și virusul care provoacă Covid19, să fie ștearsă orice răspundere a regimului comunist pentru pandemie, de parcă acesta nu ar fi plecat de acolo. O astfel de măsură comunistă menită să elimine problema este un semnal extrem de îngrijorător nu doar pentru SUA, ci pentru întreaga lume.
Administrația Biden/Harris în mod clar nu urmărește politica America First, ci pare să aibă mai degrabă o altă prioritate: China First. În loc ca SUA și UE să colaboreze pentru contracararea unei Chine tot mai agresive la nivel international, ele fac pe cont propriu deal-uri cu Beijingul și legitimează PCC-ul. Autonomia strategică a UE în încercarea de a obține avantaje și pârghii pe cont propriu este până la urmă tot o politică de tipul China First, de creștere a dependenței și a vulnerabilității Europei față de Beijing. Din păcate aceasta nu este nici în interesul europenilor și nici al americanilor, ci doar al PCC. Da, este nevoie de reciprocitate în relația UE-China, dar asta nu se poate obține decât prin unitate transatlantică și un front comun UE-SUA în fața Partidului Comunist Chinez.
