Să fie acesta doar un episod din înverșunatul război al declarațiilor pe care Statele Unite și China l-au pornit odată cu începerea crizei? Nouriel Roubini, născut în Turcia, crescut și format în Italia și SUA, este cunoscut pentru numeroasele critici aduse economiei chineze. Totuși, istoria recentă, cât și ultimele declarații cu privire la economia SUA îi conferă, pe lângă o aură de obiectivitate, enorm de multă credibilitate. Sigur, mai multă decât are agenția Fich, care, imediat după ce Standard&Poor’s a retrogradat ratingul SUA, s-a grăbit să reconfirme ratingul maxim AAA. Ca o curiozitate, Standard&Poor’s tocmai crescuse ratingul Chinei. Cine și ce mai poate să înțeleagă din această poveste?
De curând, chinezii s-au luat serios de economia SUA. "În opinia noastră, Statele Unite ale Americii au intrat deja în faliment", spunea Guan Jianzhong, președintele singurei agenții de rating financiar din China, Dagong Global Credit Rating. Asta după ce, capacitatea SUA de a-și plăti datoriile de a fost pusă la îndoială și de un înalt oficial al Băncii Centrale din China.    
Ceea ce nu vor să recunoască nici chinezii și nici americanii este că economiile lor sunt dependente una de alta. China este cel mai mare creditor extern al americanilor, iar SUA reprezintă cea mai mare piață de export a Chinei. De aici vine și lupta acerbă între yuan și dolar, probabil principala cauză a declarațiilor belicoase.
Yuanul nu este o monedă liber convertibilă. Totuși, s-a apreciat față de dolar, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii 17 ani. Singurul lucru bun pentru China este că ține în frâu inflația galopantă. În schimb, pentru SUA este mană cerească. Un yuan mai puternic scumpește importurile din China pe piața americană, iar imensul deficit comercial se contractă. Totuși, chinezii au o economie bazată pe exporturi. Cu un yuan mult prea puternic, acestea nu vor mai avea căutare, iar creșterea economică a Chinei poate deveni istorie. Asta dacă chinezii nu reușesc să compenseze cu o creștere substanțială a consumului intern. Bineînțeles, același scenariu cu privire la recesiunea Chinei este posibil și în cazul unei grave recesiuni la nivel mondial, când produsele chinezești ar putea să rămână, pur și simplu, fără piețe de desfacere. 
Roubini însă nu a vorbit acum de aceste lucruri. Scenariul imaginat de el pentru China se aseamănă un pic cu criza creditelor ipotecare subprime din SUA, o criză pe care el a anunțat-o încă din 2006. Până acum, investiţiile masive în infrastructură au ţinut statul asiatic departe de problemele economiei mondiale. Creșterile economice de 9,2% în 2009 și 10,3% în 2010 o demonstrează din plin. Totuși, un declin accelerat al pieței imobiliare ar putea lovi puternic economia Chinei, iar procentul de 30%, la cât estimează Roubini că se vor ridica creditele neperformante ale băncilor chineze, poate să devină realitate. Atunci, China chiar are toate șansele să intre în recesiune…

Bineînțeles, și dacă se va întâmpla acest lucru, noi sigur nu o să aflăm. Oricât de capitalistă i-ar fi considerată economia, China rămâne un stat comunist. Fără îndoială, cifrele vor fi exact așa cum le raportează liderii de la Beijing. Cine îi verifică și cine îi contrazice?