‘Tribunalul popular superior din Shandong (provincia unde Bo Xilai a fost judecat), în dimineaţa zilei de 25 octombrie, a respins apelul şi a menţinut verdictul de închisoare pe viaţă în dosarul de corupţie, deturnare de fonduri şi abuz de putere al lui Bo Xilai’, a anunţat China Nouă (Xinhua) pe contul său de pe Weibo, echivalentul chinez al Twitter.
Confirmarea pedepsei cu închisoarea pe viaţă a lui Bo Xilai – o sentinţă decisă la cel mai înalt nivel al Partidului Comunist, la care justiţie chineză a subscris – a pecetluit soarta acestui fost înalt responsabil chinez, aflat la originea unui scandal politico-judiciar care a zguduit regimul.
Sute de poliţişti au fost postaţi la fiecare trei metri vineri la intrarea în tribunalul din Jinan, capitala provinciei Shandong, unde presei străine i-a fost interzisă intrarea.
Doar câţiva membri ai presei oficiale au avut acces în sala de judecată. Comercianţii din împrejurimi au fost rugaţi să-şi închidă magazinele, iar traficul a fost interzis în imediata apropiere a Curţii.
Un convoi de vehicule cu geamuri fumurii a fost văzut la scurt timp, în jurul orei locale 10:00 (0200 GMT), intrând în incinta tribunalului, ceea ce putea să sugereze că Bo Xilai a fost adus în sala de judecată pentru această ocazie.
Bo Xilai a fost condamnat în data de 22 septembrie pentru corupţie, deturnare de fonduri şi abuz de putere, în special în afacerea asasinării de către soţia sa Gu Kailai a unui om de afaceri britanic Neil Heywood.
Recursurile sunt foarte rare în China, unul dintre motive fiind faptul că instanţele de judecată impun, în general, sancţiuni mai aspre la a doua instanţă. AGERPRES