Biroul naţional de statistică a anunţat luni că indicele preţurilor de consum a înregistrat o creştere de 3,6% în ritm anual în luna martie, comparativ cu o creştere de 3,2% în luna februarie. Analiştii intervievaţi de agenţia Dow Jones se aşteptau la o creştere a preţurilor de consum de 3,3% în luna martie.

Creşterea surprinzătoare a inflaţiei în luna martie se datorează în principal creşterii cu 7,5% a preţurilor la produsele alimentare, precum preţurilor carburanţilor şi pieselor pentru vehicule, care au crescut cu 7,6%.

Majoritatea analiştilor estimează că creşterea inflaţiei înregistrată luna trecută este un fenomen trecător, având în vedere că costurile producţiei industriale au scăzut cu 0,3% în luna martie după ce au rămas stabile în luna februarie. "Având în vedere căderea rapidă a costurilor producţiei industriale, ne aşteptăm la o moderare a indicelui preţurilor de consum în lunile următoare", a declarat analistul HSBC, Qu Hongbin.

Încetinirea inflaţiei este o condiţie prealabilă pentru ca guvernul chinez să adopte o politică de relaxare monetară în contextul încetinirii ritmului de creştere economică.

Potrivit analiştilor de la China Business News, Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat o creştere anuală de 8,4% în primul trimestru, faţă de o creştere de 8,9% în trimestrul precedent. Cifrele oficiale ar urma să fie date publicităţii vineri. De asemenea, expansiunea comerţului exterior chinez a înregistrat şi ea o încetinire semnificativă. Administraţia vămilor din China ar urma să dea marţi publicităţii cifrele oficiale privind exporturile şi importurile în luna martie.

Pentru a susţine activitatea economică, Banca centrală a Chinei a redus de două ori rezervele obligatorii în ultimele patru luni, ceea ce a permis băncilor comerciale să împrumute mai mult. Însă analistul analistul HSBC, Qu Hongbin, se aşteaptă la cel puţin o nouă scădere a rezervelor obligatorii cu un punct procentual în primul semestru, în timp ce banca americană J.P. Morgan prognozează o nouă reducere a rezervelor în luna aprilie şi doi chiar trei reduceri pe parcursul anului.