China a blocat accesul la rețeaua de socializare profesională LinkedIn, în dorința de a stopa propagarea mesajelor ce vizează o eventuală Revoluție a Iasomiei, se arată într-o informație publicată de Bloomberg.
Un apel pe internet, inspirat din mişcările de contestare din lumea arabă, îi invită pe chinezi să se reunească în toate zilele de duminică în 13 oraşe pentru a cere mai multă transparenţă guvernamentală şi libertate de exprimare.
Zeci de militanţi chinezi pentru drepturile omului fac obiectul unor urmăriri ale poliţiei pentru că au transmis populaţiei apelul de a se aduna în oraşe din China, inspirându-se din ‘revoluţia de iasomie’ din Tunisia, relatează vineri AFP, citând o asociaţie chineză.
Peste o sută de militanţi au fost supuşi în ultimele zile unor interogatorii, consemnări la domiciliu şi altor abuzuri, unii dintre aceştia ‘dispărând’ chiar din circulaţie, a denunţat Centrul de informare pentru drepturile omului şi democraţie /CHRD/ din Hong Kong.
‘În câteva zile am asistat la multiplicarea cazurilor de avocaţi care au dispărut perioade îndelungate, de inculpări penale urmate de pedepse cu închisoare pentru militanţi şi de descinderi ale poliţiei la domiciliu’, a declarat Renee Xia, directoarea CHRD.
Doi disidenţi istorici, Ding Mao şi Chen Wei, care au fost încarceraţi după mişcarea prodemocraţie din piaţa Tiananmen din 1989, au fost inculpaţi pentru incitare la subversiune. Scriitorul independent Ran Yunfei este, la rândul său, cercetat pentru subversiune, a afirmat CHRD.
Potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, acuzaţia de subminare a puterii de stat este adesea utilizată de Beijing pentru a face să tacă vocile critice. ‘Judecând după semne, represiunea condusă actualmente de guvern împotriva militanţilor ar putea fi una dintre cele mai draconice din ultimii ani’, a estimat CHRD.
DETALII AICI