“Pornind din regiunea Xinjiang şi în cooperare cu alte provincii vom lansa o campanie energică şi orientată, pe termen lung, împotriva violenţei teroriste”, a anunţat Ministerul Securităţii Publice pe site-ul său.
Comunicatul demonstrează preocuparea guvernului de la Beijing în urma unei serii de atentate sinucigaşe împotriva civililor în cursul ultimelor luni, în legătură cu Xinjiang, regiune în care trăiesc minoritari musulmani de etnie uigură.
El semnalează extinderea la nivelul întregii ţări a unei acţiuni desfăşurate în ultimul an în regiunea Xinjiang. La originea atentatului, comis joi dimineaţă, soldat cu “39 de morţi şi peste 90 de răniţi”, la Urumqi, reşedinţa administrativă a regiunii autonome Xinjiang, se află cinci persoane, potrivit agenţiei Xinhua, citată de Agerpres.
Unul dintre suspecţi a fost arestat, iar ceilalţi patru şi-au pierdut viaţa aruncând în aer într-o piaţă publică maşinile în care se aflau.
Potrivit presei oficiale chineze, poliţia a desfiinţat 23 de grupuri extremiste în Xinjiang în ultima lună, arestând 200 de suspecţi şi confiscând 200 de dispozitive explozive. Aceeaşi sursă menţionează că un număr neprecizat de suspecţi au fost reţinuţi în weekend în timp ce “vizionau înregistrări video teroriste şi făceau propagandă extremismului religios”.
Potrivit documentului, campania va continua până în 2015, “cu scopul de a împiedica răspândirea extremismului religios din Xinjiang în interiorul ţării”.