Autoritatea chineză însărcinată cu lupta anticorupţie îşi va extinde anchetele la principalele instituţii financiare ale ţării, printre care banca centrală şi autorităţile de reglementare, organisme aflate deja sub o puternică presiune după o spectaculoasă cădere a burselor locale, relatează AFP.
După o serie de investigaţii asupra marilor grupuri de stat – în special din sectorul petrolier – puternica Comisie de inspecţie disciplinară (CCDI), jandarmul Partidului comunist chinez, intenţionează acum să se aplece asupra sectorului financiar.
O nouă serie de inspecţii vor viza Banca populară a Chinei (PBOC, banca centrală), Comisia chineză de reglementare a sectorului bancar (CBRC), instanţa de supervizare a asiguratorilor sau regulatorul pieţelor financiare (CSRC), conform unei lungi liste postate vineri seară pe internet.
Vor fi cu siguranţă vizate şi China Investment Corp. (CIC) – fondul suveran al celei de a doua economii mondiale – băncile comerciale sub controlul statului ICBC şi Bank of China, precum şi principalele companiei de asigurare ale ţării.
De asemenea, jandarmul anticorupţie se va apleca asupra cazului operatorilor bursieri din Shanghai şi Shenzen şi companiei mamă Citic Securities, o importantă firmă de brokeraj.
Bursele din Shanghai şi Shenzhen, după ce au crescut cu 150% într-un an, s-au prăbuşit spectaculos la începutul lui iunie, pierzând aproape 40% din valoarea cotaţiilor, în ciuda viguroaselor măsuri de susţinere adoptate de guvern, printre care achiziţia masivă de acţiuni de către organisme publice.
Aceste intervenţii obsesive şi stângace ale statului au făcut obiectul a numeroase critice critici, numeroşi experţi atrăgând atenţia asupra contradicţiei cu ambiţiile declarate ale Beijingului de a acorda un rol sporit pieţelor şi sectorului privat.
Neputinţa guvernului în a stabiliza bursele a întărit marile îndoieli privind eficacitatea politicii sale economice, în condiţiile în care economia Chinei se confruntă cu o încetinire a creşterii, notează AFP.
Autorităţile chineze au reacţionat la dezastrul bursier şi prin lansarea de anchete poliţieneşti foarte mediatizate asupra unor tranzacţii presupus ilegale, în speranţa de a linişti o opinie publică confuză.
Un cadru al CSRC şi patru responsabili ai Citic Securities au fost arestaţi la finalul lui august pentru "infracţiuni legate de pieţele bursiere".
La jumătate lunii septembrie, agenţia oficială Xinhua scria că poliţia desfăşoară anchete şi în cazul altor responsabili de rang înalt ai Citic Securities, sub suspiciunea utilizare abuzivă a unor informaţii privilegiate şi scurgere de informaţii sensibile.AGERPRES