Pentru prima dată numărul orăşenilor din China îl depăşeşte pe cel al locuitorilor din zonele rurale, a anunţat marţi guvernul de la Beijing, preluat de AFP.
La sfârşitul lui 2011, cea mai populată ţară din lume înregistra 690,79 milioane de persoane în oraşe şi 656,56 milioane de locuitori în zonele rurale, a informat Biroul naţional pentru statistică.
Orăşenii reprezintă 51,27% din populaţia totală a Chinei, care se ridică la 1,347 miliarde locuitori.
China cunoaşte o accelerare a fenomenului de urbanizare şi un masiv exod rural indus ca urmare a decolectivizării agriculturii, industrializării ţări şi a atracţiei pe care o reprezintă oraşele pentru o mână de lucru cu preţ scăzut.
Populaţia urbană a Chinei ar urma să atingă 800 de milioane de persoane în 2020, potrivit unui raport guvernamental dat publicităţii în octombrie 2011.
Creştere temperată
Creşterea Produsului Intern Brut (PIB) al Chinei a încetinit la 9,2% în 2011, faţă de 10,4% în 2010, în timp ce a scăzut la 8,9% în trimestrul al patrulea din 2011, faţă de 9,1% în trimestrul precedent, a anunţat marţi Biroul naţional pentru statistică (BNS) de la Beijing, transmite AFP.
PIB-ul celei de-a doua economii a lumii s-a ridicat anul trecut la 47.156,4 miliarde yuani (7.466, 2 miliarde dolari sau 5.880,3 miliarde euro), a precizat BNS.
SURSA: Agerpres