Companiile din China înființează propriile armate de voluntari, o practică rar întâlnită din anii 1970. Asta subliniază îngrijorările crescânde ale Beijingului în legătură cu posibilele conflicte în afara granițelor și cu instabilitatea socială internă.
China înființează armate de voluntari
Companiile din China fac un gest rar întâlnit de la anii 1970 încoace. Acestea își înființează propriile armate de voluntari.
Cel puțin 16 mari companii chineze au format forțe de luptă în ultimul an, conform unei analize CNN. Printre ele este și un gigant privat din sectorul laptelui.
Aceste unități sunt alcătuite din civili care își păstrează locurile de muncă obișnuite. Ele sunt numite Departamentele Forțelor Armate Populare. Unitățile acționează ca o forță de rezervă și auxiliară pentru armata chineză, cea mai mare din lume. Și sunt disponibile pentru misiuni ce variază de la intervenții în caz de dezastre naturale și sprijin în menținerea „ordinii sociale” până la furnizarea de asistență în timp de război.
Forțele, care în prezent nu desfășoară operațiuni în afara Chinei, au mai multe asemănări cu Garda Națională americană decât cu mișcarea de miliție. Care se referă la organizațiile paramilitare private ce au de obicei o orientare politică de dreapta.
Înființarea brigăzilor corporatiste subliniază îngrijorările tot mai mari ale Beijingului cu privire la un potențial conflict în afara granițelor. Precum și la neliniștea socială internă, pe măsură ce economia se confruntă cu dificultăți, susțin analiștii.
Apariția acestora este, de asemenea, considerată o reacție la pandemie. Și face parte din eforturile liderului chinez Xi Jinping de a consolida controlul Partidului Comunist asupra societății. Inclusiv asupra sectorului corporatist.
„Revenirea miliţiilor corporatiste reflectă atenţia tot mai mare a lui Xi asupra necesităţii de a integra mai bine dezvoltarea economică cu securitatea naţională, în condiţiile în care ţara se confruntă cu un viitor mai dificil, cu o creştere mai lentă şi o concurenţă geopolitică în creştere”, a declarat Neil Thomas, cercetător pentru politica chineză la Asia Society Policy Institute’s Center for China Analysis.
„Miliţiile corporatiste sub conducere militară ar putea ajuta Partidul Comunist să reprime mai eficient incidentele de nelinişte socială, cum ar fi protestele consumatorilor şi grevele angajaţilor”, a spus el.
Companiile sunt controlate de stat
Majoritatea companiilor care au anunțat până în prezent formarea milițiilor sunt întreprinderi de stat (SOE). Acestea sunt controlate direct de guvernele centrale sau regionale.
Cu toate acestea, în decembrie, Yili Group, al cincilea cel mai mare producător de lactate din lume, a devenit prima mare companie chineză controlată privat în istoria recentă care a înființat o unitate a Departamentului Forțelor Armate Populare.
Deși Yili nu este controlată în mod majoritar de stat, guvernul local din Hohhot, orașul unde își are sediul, deține o participație de 8,5%, conform celor mai recente declarații la bursă.
Milițiile chinezești au fost înființate înainte de fondarea Republicii Populare în 1949. Mai precis, acestea au apărut în anii 1920 și au susținut Partidul Comunist în numeroasele sale confruntări. După 1949, când partidul a preluat controlul asupra Chinei continentale, aceste unități au fost treptat integrate în structurile guvernamentale, școli și companii.