Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă din China a depăşit un miliard la sfârşitul lunii februarie, a informat vineri Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei (MIIT), relatează Xinhua.
MIIT a precizat într-un comunicat postat pe site-ul său că numărul utilizatorilor de telefoane mobile a crescut cu 20,67 milioane în primele două luni ale acestui an atingând un nivel record de 1,01 miliarde de utilizatori.
Numărul utilizatorilor de telefoane mobile 3G a crescut cu 15,5 milioane în primele două luni ale anului în curs, pentru a ajunge la 143,92 milioane, se menţionează în comunicat.
În aceeaşi perioadă, numărul utilizatorilor de telefonie fixă a scăzut cu 828.000, ajungând la 284,29 milioane de abonaţi.
Numărul utilizatorilor de Internet în bandă largă a ajuns la 154,96 de milioane la sfârşitul lunii februarie, cu o creştere netă de 4,96 milioane în primele două luni ale acestui an, se precizează în comunicat.
SURSA: Agerpres