Pentru această lansare, China a ales ziua aniversară a figurii tutelare a ţării, Mao Zedong, născut la 26 decembrie 1893. Totodată, însă linia va fi operaţională pentru concediile de Anul Nou lunar – jumătatea lunii februarie – ocazie cu care sute de milioane de chinezi traversează ţara, în cea mai mare migraţie anuală din lume.
Linia dintre Beijing şi Canton, marele pol economic din sudul ţării, are 2.298 km şi este parcursă în opt ore, adică de trei ori mai repede decât până acum. Trenul pentru această linie rulează cu o viteză medie de 300 km/h şi efectuează 35 de opriri, în oraşele cele mai importante.
Tronsoane de mare viteză erau deja în serviciu pe această linie, dar lipsea porţiunea Beijing-Guangzhou.
Primele legături feroviare de mare vitează datează abia din 2007 în China. De atunci, însă, ţara a construit cea mai vastă reţea din lume: peste 8.000 de km la sfârşitul lui 2010, cifră care se va dubla până în 2020.
Dar această dezvoltare în marş forţat a fost marcată de scandaluri de corupţie şi securitate deficitară, notează AFP.
O coliziune între două trenuri de mare viteză la 23 iulie 2011 a făcut 40 de morţi şi 200 de răniţi în estul Chinei şi a provocat vacarm în ţară.
După o coliziune pe un viaduct, în apropiere de Wenzhou, autorităţile au început să treacă în revistă greşelile.
În secvenţe video postate pe Internet, se puteau vedea excavatoare pe cale să împingă epavele vagoanelor într-o groapă. Într-un alt film de amator, internauţii dau asigurări că se vede cum un corp sau două cad în gol în timp ce era provocată căderea unui vagon rămas suspendat pe viaduct.
Ancheta oficială a ajuns la concluzia existenţei unor defecte de proiectare în echipamentele de semnalizare, dar a evocat şi neglijenţa autorităţilor feroviare, pentru care 54 de responsabili au fost sancţionaţi, între care un fost ministru al Căilor ferate.
Înaintea deschiderii noii linii de mare viteză Beijing-Canton, autorităţile au dat asigurări că au luat măsuri pentru a îmbunătăţi întreţinerea şi inspecţia infrastructurii (şine, vagoane, ajutorul de urgenţă).
Dar neliniştile persistă. Global Times, un ziar apropiat Partidului Comunist, cita miercuri un responsabil din minister, care recunoştea persistenţa problemelor în pofida eforturilor depuse.
Sursa: Agerpres
UPDATE China a pus astăzi în funcțiune ”cea mai lungă linie de tren de mare viteză din lume”
28 decembrie 2012, 16:37
Ultima modificare în 28 decembrie 2012, 18:37
China a pus în funcțiune oficial cea mai lungă linie de tren de mare viteză din lume şi cea mai avansată din punct de vedere tehnic. Linia leagă Beijing de Canton, orașe despărţite de 2.298 de kilometri. Proiectul reduce de trei ori timpul de transport între cele două metropole, relatează France Presse.
Etichete: china,
inaugurare,
tren,
viteza
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook