China are o primă reacție după declarația liderilor G7, care s-au reunit vineri la un summit în sudul Italiei. Beijingul consideră că afirmațiile sunt „pline de aroganță, de prejudecăți și minciuni”.
China, reacție după declarația liderilor G7
Declarația finală a liderilor din G7 a stârnit o reacție din China. Textul lor este considerat „plin de aroganţă, prejudecăţi şi minciuni”.
„Declaraţia summitului G7 a manipulat încă o dată problemele legate de China, a calomniat și atacat China, a reluat clişee care nu au nicio bază factuală, nicio bază juridică şi nicio justificare morală şi care sunt pline de aroganţă, de prejudecăţi şi minciuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Lin Jian, în timpul unei conferinţe de presă ordinare.
Liderii statelor din G7 (SUA, Germania, Franţa, Italia, Regatul Unit, Canada, Japonia) s-au reunit vineri în sudul Italiei. China a fost printre subiectele incluse într-un proiect de declaraţie finală.
Grupul celor șapte națiuni (G7) a promis vineri să abordeze ceea ce au numit practici comerciale neloiale ale Chinei, care le subminează lucrătorii și industriile, potrivit unui proiect de declarație din ultima zi a summitului lor anual.
Proiectul de declarație a summitului a subliniat că G7 nu încearcă să facă rău Chinei sau să împiedice dezvoltarea sa economică, dar va „continua să ia măsuri pentru a proteja întreprinderile noastre de practicile neloiale, pentru a egaliza condițiile de concurență și pentru a remedia prejudiciile în curs”.
Politicile și practicile Chinei au consecințe la nivel mondial
Chiar dacă au afirmat că „aspiră la relaţii constructive şi stabile cu China”, a cărei „importanţă în comerţul mondial” o recunosc, liderii din G7 şi-au exprimat „îngrijorarea în faţa politicilor şi practicilor”, care duc la „consecinţe la nivel mondial, distorsiuni ale pieţei şi o supracapacitate nefastă într-un număr tot mai mare de sectoare”.
De asemenea, liderii G7 a îndemnat Beijingul „să se abţină (…) de la măsuri pentru controlul exporturilor, în special asupra minereurilor critice, care ar putea genera perturbări semnificative ale canalului de aprovizionare mondial”, în condiţiile în care China a impus restricţii asupra exporturilor de minereuri cruciale pentru sectoare precum vehicule electrice şi telecomunicaţii.
G7 a mai evocat în proiectul său de declaraţie ajutorul chinez pentru efortul de război al Rusiei, situaţia militară şi diplomatică din Indo-Pacific, cu accent pe disputele teritoriale dintre Beijing şi vecinii săi, printre care Taiwanul, şi securitatea căilor maritime în Marea Chinei de Sud.
„Îndemnăm China să înceteze transferuri (…) de componente de arme şi de echipamente care alimentează sectorul de apărare rus”, se spune în declaraţie.