Potrivit FT, numărul cazurilor confirmate în Hong Kong au crescut din nou. Astfel, s-a impus din nou carantină parțială. Se pare că ar fi un „al doilea val” al pandemiei în Asia. Liderul Hong Kong-ului, Carrie Lam a anunțat că se iau măsuri pentru a preveni răspândirea virusului. Mai exact, facilităţile recreaţionale precum terenurile de sport şi muzeele vor fi închise din nou, iar angajaţii din sectorul public vor relua munca de acasă, începând de luni.
Carrie Lam solicită și companiilor private să urmeze exemplul.
Secretarul pentru Educație Kevin Yeung a anunțat că școlile vor rămâne închise, examenele vor fi amânate timp de o luna, iar examenele orale, anulate.
Situație alarmantă în Hong Kong
„Epidemia adusă de cazurile importate este chiar mai severă şi mai greu de gestionat, în comparaţie cu orice alt moment din ultimele două luni, aducând un risc mai ridicat de a duce la transmitere comunitară”, a transmis Carrie Lam.
Până în prezent, Hong Kong a înregistrat 273 de cazuri de coronavirus, dintre care 98 au fost vindecați și 4 au murit. Se pare că majoritatea cazurilor au fost descoperite la cei care s-au întors din alte ţări sau de la cei care au avut contact cu aceştia.
Secretarul pentru Alimente și Sănătate, Sophia Chan, a anunțat că Hong Kong-ul va continua testarea și pe cei asimptomatici în vârstă şi către cei care trăiesc cu ei şi au venit din ţări cu risc ridicat.