Schimbare fără precedent în China. Ministerul Educației anunță că şcolile şi universităţile vor trebui să includă în programele lor didactice texte despre gândirea politică a preşedintelui şi secretarului general al Partidului Comunist Chinez (PCCh), Xi Jinping
Potrivit agenției EFE, noua măsură anunțată de Ministerul Educației are rolul de ”a ajuta adolescenţii să creadă în marxism”. În același timp, noua directivă mai are ca obiectiv ”cultivarea urmaşilor socialismului” cu ”o puternică bază morală, fizică, estetică şi intelectuală” care să le permită ”formarea propriilor judecăţi şi opinii politice”.
Ministerul Educației din China arată astfel că școlile, în special cele din învățământul primar se vor axa pe dragostea față de țară, iar universitățile pe gândirea teoretică.
”Şcolile din învăţământul primar se vor axa pe cultivarea dragostei faţă de ţară, faţă de PCCh şi faţă de socialism. Cele din învăţământul secundar vor combina studiul cu experienţa perceptivă, în timp ce universităţile vor pune accent pe gândirea teoretică”, arată dispoziţia transmisă marţi de Ministerul Educaţiei din China.
În același timp, sursa citată mai precizează că toți cursanții trebuie să aibă instrumente pentru a-și dezvolta spiritul de sacrificiu.
”Trebuie de asemenea să dotăm cursanţii cu instrumente pentru dezvoltarea spiritului lor de sacrificiu, precum şi cu noţiuni pentru a învăţa tot ce are legătură cu conceptul de securitate naţională” mai notează acest minister.
”Un model pentru progresul uman”
Pe lângă noile modificări anunțate în domeniul educației, instituţia mai cere şi consolidarea ”tradiţiilor revoluţionare” pentru ”continuarea dezvoltării socialismului cu caracteristici chineze”, despre care Xi Jinping consideră că ”a creat un nou model pentru progresul uman”.
De mențioat este faptul că ideile politice ale lui Xi Jinping au fost prezentate şi susţinute aproape în unanimitate la al XIX-lea Congres al PCCh din octombrie 2017 şi au fost de asemenea incluse în statutul partidului şi în Constituţie, el fiind astfel comparat cu Mao Zedong, singurul lider chinez care a procedat la fel. De la acel congres, milioane de funcţionari şi membri ai PCCh trebuie să citească discursurile lui Xi şi să studieze teoria sa politică.
Totodată în anul 2018, preşedintele chinez a revizuit Constituţia pentru eliminarea limitei de două mandate prezidenţiale, ceea ce i-ar putea permite să rămână la putere şi după anul 2023.