China se opune unor eventuale aplicaţii militare nipono-americane

China a protestat energic faţă de aplicaţiile militare nipono-americane, care ar urma să se desfăşoare la începutul lunii noiembrie în Okinawa, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării de la Beijing, Yang Yujun.

"Protestăm puternic faţă de atragerea Japoniei şi a altor state în exerciţiile militare comune, ceea ce face doar să crească tensiunile regionale", a afirmat reprezentantul instituţiei de apărare a Chinei.

"Urmărim îndeaproape evoluţia acestei situaţii", a avertizat Yang Yujun, adăugând că, dacă din aceasta cauză se va produce o reducere a cooperării pe linie militară între cele două ţări, responsabilă va fi Japonia.

Beijingul şi Tokyo au amânat deja proiectul înfiinţării unui mecanism de reprezentare reciprocă a afacerilor maritime, care urma să fie derulat de instituţiile de apărare ale celor state. Anterior, părţile conveniseră privind lansarea parţială a acestui mecanism în a doua jumătate a anului în curs.

Tensiunile actuale între cele două ţări, a subliniat reprezentantul Ministerului chinez al Apărării, este rezultatul însuşirii ilegale de către guvernul japonez a unei părţi din arhipelagul Diaoyu din Marea Chinei de Est, numit Senkaku de japonezi.
Sursa: Agerpres