China și SUA vor ca liniile de comunicare să rămână deschise, pe fondul războiului din Ucraina
Luni, reprezentații Guvernului SUA și al Chinei s-au întâlnit în Capitala Italiei, acolo unde au purtat o discuție cu ușile închise, care a durat mai mult de opt ore, într-un hotel din Roma. Reprezentanții au discutat despre relațiile bilaterale, dar și despre războiul din Ucraina, notează agenția spaniolă de presă EFE.
În urma discuțiilor, Casa Albă a informat că ambele părți au decis că este important ca liniile de comunicare dintre țări să rămână deschise. De asemenea, Statele Unite ale Americii au amintit că în cazul în care China va oferi ajutor Rusiei, atunci vor exista consecințe. În plus, SUA a spus că Beijingul este singurul care poate face mai mult decât orice altă țară pentru a pune capăt războiului.
După ce au apărut mai multe informații în presă potrivit cărora Moscova a cerut ajutor Beijingului, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a avut un mesaj clar.
”Am spus foarte clar atât în privat, cât şi în public Beijingului că vor exista consecinţe în cazul că va oferi unui astfel de sprijin”, a spus acesta.
Amintim că atât Rusia, cât și China au negat informațiile apărute în presă cu privire la solicitarea ajutorului.
Moscova îi acuză pe americani de dezinformare
Rusia a intervenit după ce, în cursul zilei de duminică, cotidianul The New York Times scria că țara a cerut ajutor economic şi militar Chinei pentru a continua războiul în Ucraina. Astfel, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat luni această informație.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni, că Rusia nu a cerut Chinei asistență militară și este capabilă să-și atingă singură obiectivele din Ucraina, relatează Sky News. Totodată, Peskov a adăugat că planurile Rusiei în Ucraina vor fi îndeplinite în totalitate și în termenul stabilit. Un oficial american, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a spus că Rusia a cerut Chinei echipament militar.
Reprezentantul Kremlinului a mai spus că SUA și UE încearcă să atragă Rusia în atacarea marilor centre urbane din Ucraina, acest comportament reprezintând o „provocare”. Moscova a fost atentă și la remarcile SUA și UE potrivit cărora președintele rus Vladimir Putin „nu este fericit de evoluția operațiunii militare speciale din Ucraina”, a mai spus Kremlinul.
În ceea ce privește sancțiunile impuse Rusiei de vest, Peskov a spus că „efectele războiului economic împotriva Rusiei vor fi diminuate”.