China a inițiat o dispută la Organizația Mondială a Comerțului după ce SUA a adoptat IRA
La sfârșitul lunii martie, a doua cea mai mare economie a lumii a inițiat o dispută la OMC, după ce administrația Biden a adoptat IRA, o lege extinsă ce oferă miliarde de dolari sub formă de credite fiscale pentru a stimula achiziționarea de vehicule electrice de către consumatori și pentru a sprijini producția de energie regenerabilă în Statele Unite.
Casa Albă a subliniat că obiectivul său este decarbonizarea sectorului energetic al SUA.
Ministerul chinez nu a reușit să ajungă la un acord cu SUA prin consultări pentru a proteja drepturile și interesele industriei sale de vehicule electrice, conform declarației sale, motiv pentru care a decis să își aducă cazul în fața Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), notează Reuters.
Potrivit Ministerului chinez al Comerțului, IRA „exclude produse de la membrii OMC, cum ar fi China, stabileşte în mod artificial bariere comerciale şi creşte costurile tranziţiei la energia verde”.
„Îndemnăm SUA să respecte regulile OMC şi să nu mai abuzeze de politicile sale industriale pentru a submina cooperarea internaţională în domeniul schimbărilor climatice”, a transmis China.
Cât de pregătite sunt SUA pentru un război comercial cu China?
Clasa politică profund divizată din Statele Unite este extrem de solidară în ceea ce privește necesitatea de a limita influența enormă a Chinei. Indiferent dacă discutăm despre restricții comerciale, tarife aplicate vehiculelor electrice chinezești sau interzicerea TikTok, există un consens clar.
Deși argumentul securității naționale pentru astfel de măsuri protecționiste este puternic, rămâne neclar dacă liderii politici americani și publicul din SUA sunt pregătiți pentru potențialele repercusiuni economice, după cum subliniază Kenneth Rogoff într-un editorial publicat pe site-ul Project Syndicate.
Concluzia predominantă printre factorii de decizie este că creșterea importurilor chineze pe piața americană, începând cu anii 2000, a erodat baza de producție a Americii, făcând practic imposibil un tip de acumulare militară rapidă care a facilitat victoria Aliaților în Al Doilea Război Mondial.
În mediile politice din SUA, „Șocul chinez” este adesea caracterizat ca o greșeală masivă care a devastat orașele din Rust Belt și a contribuit la o accentuare bruscă a inegalităților sociale și economice. Mai multe puteți citi aici.