Producția industrială a Chinei a înregistrat în august cel mai rapid ritm de creștere din ultimele 17 luni, sporind astfel semnele unei reveniri la o creștere mai susținută în trimestrul III, incluzând și saltul semnificativ al exporturilor, transmite Bloomberg.
Producția fabricilor a crescut cu 10,4% față de în urmă cu un an, potrivit datelor publicate azi de Biroul Național de Statistică din Beijing. Cifra s-a situat peste cea a analiștilor chestionați de Bloomberg, care se așteptau pe medie la o creștere de 9,9%.
Vânzările de retail au avansat cu 13,4%, în timp ce investițiile în active fixe excluzând gospodăriile rurale au urcat cu 20,3% în perioada ianuarie-august, ambele depășind estimările analiștilor.
Datele de azi sugerează faptul că măsurile premierului Li Keqiang de la tăierea taxelor la creșterea cheltuielilor în domeniul feroviar au ajutat la stoparea încetinirii din ultimele două trimestre, el căutând să apere ținta de creștere pentru acest an de 7,5%. Aceasta ar putea slăbi presiunea pentru adoptarea unor măsuri suplimentare în condițiile în care Li și liderii Partidului Comunist se pregătesc ca la întâlnirea din noiembrie să discute reforme de politici pentru susținerea creșterii pe termen lung a celei de-a doua cea mai mare economie a lumii.
“Ținta de creștere a guvernului pare să fie de atins, ceea ce reduce șansele de noi stimulente și permite guvernului să se concentreze pe reforme”, sppune un economist al Citigroup din Hong Kong.
Datele de azi au readus optimismul printre investitori, mai toate bursele asiatice consemnând creșteri susținute. Spre exemplu, indicele reprezentativ al bursei din Shanghai a avansat cu 1,2%, închizând la maximum ultimelor trei luni.