Presa internațională relatează că președintele chinez Xi Jinping a promis luni, 29 noiembrie, un miliard de doze de vaccinuri anti-COVID pentru Africa. Astfel, acestea vor fi trimise sub formă de donații sau sprijin pentru producţia locală de vaccinuri.
China surprinde o lume întreagă! Ce promisiune a făcut Xi Jinping? Sunt vizate miliarde de persoane
Președintele chinez Xi Jinping a declarat într-o intervenţie la distanţă la Forumul de Cooperare China-Africa că țara sa va furniza Africii un miliard de doze de vaccinuri suplimentare.
„În cadrul luptei împotriva COVID-19, China va furniza Africii un miliard de doze de vaccinuri suplimentare, dintre care 600 de milioane sub formă de donaţii şi 400 de milioane sub alte forme, cum ar fi punerea în funcţiune a unor unităţi de producţie de vaccinuri”, a declarat Xi Jinping.
Sprijinul a venit în contextul în care Africa acuză o puternică întârziere în ceea ce priveşte vaccinarea
Conferinţa este organizată în condiţiile în care ţările din Africa încearcă să-şi relanseze economiile puternic afectate de pandemie. Organizatorii conferinţei speră să se reuşească acest lucru printr-o cooperare întărită cu China, primul partener comercial al continentului african.
„Trebuie să continuăm lupta solidară împotriva COVID. Trebuie să acordăm prioritate protejării populaţiilor noastre şi să acoperim decalajul privind vaccinarea”, a completat preşedintele chinez.
Noua tulpină africană a invadat Europa
Anterior, ministrul britanic al Sănătății, Sajid Javid, a declarat că au fost descoperite două cazuri de persoane infectate cu tulpina Omicron. Acesta a mai spus că cele două persoane au fost depistate de către Agenția britanică de securitate sanitară (HSA) în Essex și în Nottingham.
Potrivit BBC, cele două persoane au fost plasate în izolare împreună cu membrii familiilor lor, urmând ca luni să aibă loc testări suplimentare. De asemenea, anunță Ministerul britanic al Sănătății, cele două cazuri au legătură cu călătorii în Africa.
După ce tulpina Omicron a fost descoperită, călătorii care vin din Africa de Sud, Zimbabwe, Botswana, Lesotho și Eswatini nu mai au voie să fie lăsați să intre pe teritoriuș Marii Britanii.
Sâmbătă, ministrul britanic al sănătății a anunțat că pe listă vor fi introduse și Angola, Mozambic, Malawi și Zambia, urmând ca, duminică, de la ora locală 16:00 (18:00 ora României) călătorii din aceste țări să fie plasați în carantină pentru o perioadă de 10 zile.