După ce s-a apropiat de vârful puterilor economice ale lumii, aflată în prezent, pe locul secund după SUA, China intenționează să își sporească și puterea armată. Mai ales în condițiile în care rezervele valutare uriașe îi permit achiziționarea sau producerea de echipamente militare costisitoare.

China are nevoie de cel puţin trei portavioane pentru a-şi apăra interesele strategice, a afirmat, anul trecut, un general chinez la cinci zile după ce Ministerul Apărării a recunoscut construcţia unei prime nave amiral care întruchipează ambiţia navală a Chinei, relatează AFP. "Dacă luăm în considerare vecinii, India va avea trei (n.r. – portavioane) până în 2014, Japonia va avea trei portavioane echivalente până în 2014, aşadar consider că numărul (n.r. – de astfel de nave pentru China) nu trebuie să fie mai mic de trei dacă vrem să ne apărăm drepturile şi interesele maritime cu eficienţă", a declarat în vara anului trecut generalul Luo Yuan, citat de cotidianul Beijing News.

Acum chinezii au anunţat că încep dotarea celui de-al doilea portavion, care va fi cu mult mai mare decât primul aşa încat va putea să transporte mai multe avioane, potrivit agenţiei China Noua, citată de AFP.

"Sperăm că viitorul port-avion va fi mai mare şi că va putea transporta mai multe avioane", le-a spus contraamiralul Song Xue, adjunctul şefului Statului Major al marinei chineze, ataşaţilor militari din 64 de ţări, potrivit agenţiei oficiale chineze. Aceştia au fost primiţi marţi, cu ocazia marcării a 64 de ani de la crearea Marinei în cadrul Armatei Populare de Eliberare.

În septembrie, China a introdus în serviciu primul său port-avion, Liaoning, construit pe o cocă a unei nave destinate iniţial fostei Marine sovietice, Varyag, dar care nu a fost finalizată. Această introducere în serviciu a intervenit în plină criză a relaţiilor între Beijing şi Tokyo cu privire la suveranitatea insulelor numite Diaoyu în chineză şi Senkaku în japoneză, în Marea Chinei de Est.

Contraamiralul a declarat că Marina chineză creează, în prezent, un grup aerian alcătuit din cel puţin două escadrile pentru Liaoning, care va cuprinde avioane de vânătoare, avioane de recunoaştere, aparate antisubmarin şi de bruiaj elecronic, dar şi aeronave cu decolare verticală. El a precizat că Liaoning este plasat sub comanda directă a cartierului general al Marinei şi nu este subordonat vreuneia dintre cele trei flote chineze.

Oficialul a declarat, pe de altă parte, că informaţii de presă potrivit cărora acest al doilea port-avion chinez va fi construit la Shanghai sunt inexacte. Teste de aterizare şi decolare au fost efectuate, deja, de două avioane de vânătoare de tip J-15, la bordul Liaoning, însă contraamiralul a anunţat că alte teste aeriene sunt necesare înainte ca aceste avioane de vănătoare-bombardiere, derivate ale modelului Suhoi-33 să fie operaţionale.

Primul portavion chinezesc, o fostă navă sovietică achiziţionată în 1998 de la Ucraina, ar putea în schimb să contureze imaginea pe care China însăşi vrea să o ofere: aceea a unei ţări care se înarmează doar pentru a se apăra, fără a avea pretenţii de hegemonie.