Autoritățile de la Beijing au anunțat că începând de anul viitor China nu va mai importa niciun deșeu solid. Demersul a fost început încă din 2017 și până acum au fost interzise treptat anumite tipuri de deșeuri.
China va interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2021, importul ultimelor tipuri de deşeuri solide care mai sunt încă autorizate, punând punct final unei politici lansate în urmă cu trei ani, a anunţat vineri agenţia de presă oficială Xinhua, citată de AFP, conform Agerpres.
Preocupate să nu facă din ţara lor coşul de gunoi al planetei, autorităţile de la Beijing au început în ianuarie 2018 să închidă porţile pentru deşeurile din străinătate, provocând astfel o acumulare a materialelor care trebuie reciclate în ţările bogate. Rând pe rând, China a interzis importul a diferite tipuri de deşeuri din plastic, piese de automobile, hârtie, textile sau rebuturi de oţel sau de lemn.
„Orice import de deşeuri solide, indiferent prin ce mijloc, va fi de acum înainte interzis”, se arată într-un ordin emis de Ministerul Mediului, Ministerul Comerţului şi Administraţia generală a vămilor din China.
Decizia Chinei va provoca dificulăți în SUA și Europa
Această politică de mediu este una populară în China însă provoacă mari dificultăţi pentru anumite firme de reciclare din SUA şi Europa, obligate să depoziteze deşeurile până la găsirea unei soluţii.
Timp de mai multe decenii, deşeurile exportate spre China erau achiziţionate de companiile locale, care le curăţau şi le transformau în materii prime pentru companiile chineze. China a început să importe deşeuri solide ca sursă de materii prime în anii 1980 şi timp de mai mulţi ani a fost cel mai mare importator mondial. Însă în ultimii ani importurile de deşeuri ale Chinei au scăzut semnificativ, ajungând la 13,48 milioane tone în 2019, de la 22,63 milioane tone în 2018. În primele zece luni ale acestui an importurile de deşeuri ale Chinei au scăzut cu 42,7% în ritm anual.
Din 1992, China a primit aproape 106 milioane de tone de deșeuri din plastic, ceea ce reprezintă jumătate din importurile mondiale de deșeuri de plastic. După introducerea politicii privind deșeurile în 2017, importurile de deșeuri din plastic ale Chinei au înregistrat o scădere bruscă de 99%, în timp ce importurile de hârtie mixtă au scăzut cu o treime. Importurile de deșeuri de aluminiu și sticlă au fost însă mai puțin afectate.