China vrea să dubleze vânzarea vehiculelor electrice în 2016

Producţia şi vânzarea de vehicule electrice în China se vor dubla anul acesta, a anunţat duminică ministrul Industriei şi tehnologiei Informaţiei, Miao Wei, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Pe cea mai mare piaţă auto din lume s-au vândut anul trecut peste 300.000 de vehicule electrice, le-a declarat jurnaliştilor Miao Wei, prezent la sesiunea anuală a Parlamentului chinez.

Fiabilitatea, cheltuielile de deplasare şi durata de exploatare a bateriilor electrice trebuie îmbunătăţite iar China va trebui să accelereze instalarea staţiilor de reîncărcare a maşinilor electrice, a explicat oficialul chinez.

Obiectivul Guvernului de la Beijing este ca până în anul 2020 cel puţin cinci milioane de automobile electrice să ruleze pe drumurile din China.

În 2015, vânzările de autovehicule în China au înregistrat cel mai lent ritm de creştere din ultimii trei ani, de 4,7%, după un avans de 6,9% în 2014 şi de 13,9% în 2013, a anunţat recent Asociaţia Constructorilor Chinezi de Automobile CAAM.

Secretarul general al CAAM, Dong Yang, a estimat că restricţiile la înmatriculare impuse în marile oraşe au diminuat creşterea vânzărilor cu până la opt puncte procentuale, în timp ce volatilitatea de pe pieţele bursiere a fost responsabilă pentru o scădere de două puncte procentuale.

CAAM prognozează că vânzările de autovehicule ar urma să urce cu 6% în acest an, până la 26,04 milioane de unităţi.

Piaţa auto din China este una crucială pentru constructorii auto străini, unii dintre aceştia înregistrând vânzări solide anul trecut în pofida încetinirii generale a pieţei. De exemplu, grupul auto american General Motors a vândut în 2015 un număr record de 3,61 milioane de vehicule în China, în creştere cu 5,2% faţă de 2014. Aceste cifre conferă GM titlul de cel mai mare constructor auto străin de pe piaţa chineză, devansând rivalul german Volkswagen, care a livrat 3,55 milioane de autovehicule în China. Un alt constructor american, Ford, a înregistrat şi el anul trecut un record de vânzări pe piaţa din China, cu 1,12 milioane unităţi livrate, în creştere cu 3% faţă de 2014. AGERPRES