China vrea să ia fața Ocidentului. Președintele Xi Jinping a anunțat o adevărată revoluție pentru următorul deceniu. Spune că asiaticii vor importa bunuri de miliarde în următorii zece ani.
China va importa bunuri în valoare de peste 22.000 miliarde de dolari în următorul deceniu, iar ţara va accelera deschiderea sa, în pofida pandemiei de coronavirus (COVID-19), a afirmat miercuri preşedintele Xi Jinping, transmite Reuters.
Comuniștii vor să ia fața Occidentului!
Într-un mesaj video prilejuit de deschiderea Târgului Internaţional de Import al Chinei (CIIE), care se desfăşoară la Shanghai în perioada 5-10 noiembrie, Xi Jinping şi-a exprimat speranţa că lumea nu va lăsa protecţionismul şi unilateralismul să submineze ordinea internaţională.
„Trebuie să adoptăm o atitudine constructivă pentru reformarea sistemului global de guvernanţă economică şi pentru promovarea unei economii mondiale deschise”, a afirmat liderul chinez.
Acesta a adăugat: „Cu o populaţie de 1,4 miliarde şi venituri medii care depăşesc 400 milioane de dolari, China este cea mai mare piaţă globală, cu cel mai ridicat potenţial. China ar urma să importe bunuri în valoare de peste 22.000 miliarde de dolari în următorul deceniu”.
Anul acesta, China ar urma să fie singura economie majoră ce va înregistra creştere, după ce a readus pandemia sub control.
Analiştii apreciază că acest târg este un semnal că ţara este deschisă pentru afaceri. Sunt aşteptaţi puţini lideri de afaceri şi politici străini la acest eveniment, din cauza pandemiei.
Deşi expoziţia se concentrează pe achiziţionarea de bunuri străine, criticii spun că e prea puţin pentru rezolvarea problemelor structurale cu care se confruntă comerţul Chinei.
Totuşi, Xi a dat asigurări că Beijingul va reduce lista de bunuri restricţionate şi a importurilor de tehnologie, va trata în mod egal toate companiile înregistrate în China şi va semna mai multe acorduri comerciale importante cu alte ţări.
În 2018, preşedintele anunţa că statul chinez va importa bunuri în valoare de 30.000 miliarde de dolari în următorii 15 ani.
Anul trecut, importurile de bunuri ale Chinei au scăzut cu 2,7%, la 2.080 miliarde de dolari, după ce economia a încetinit semnificativ.
Economia chineză a crescut cu 3,2% în trimestrul doi din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, în urma redeschiderii fabricilor şi a magazinelor. În primul trimestru din 2020 PIB-ul Chinei s-a contractat cu 6,8%, conform Agerpres.