Grupul chinez din domeniul energiei CEFC, care în luna decembrie 2016 a semnat un acord pentru preluarea pachetului majoritar la KMG International, s-a aliat cu grupul financiar ceh Penta Investments pentru a prelua Central European Media Enterprises, proprietarul Pro TV, de la gigantul media american Time Warner, au declarat miercuri pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Una dintre surse a precizat că CEFC este actorul principal al consorţiului şi ar urma să asigure cea mai mare parte din finanţarea pentru această tranzacţie estimată la aproximativ 500 milioane de euro (587 milioane de dolari). Capitalizarea de piaţă a Central European Media Enterprises este de aproximativ 623 milioane de dolari.
CME este o companie care operează în şase state din Europa Centrală şi de Est, iar principalele surse de profit sunt Cehia şi România.
Time Warner controlează 46,5% din drepturile de vot la CME însă pe baza unor certificate care pot fi exercitate până în luna mai 2018 controlează 75% din acţiunile CME. O posibilă vânzare a CME a apărut după ce anul trecut AT&T a convenit preluarea Time Warner.
Penta a refuzat să facă comentarii însă grupul are deja investiţii în presa scrisă şi media online din Cehia şi Slovacia.
La rândul său, CEFC a deţinut pentru scurt timp o participaţie la un alt grup media din Cehia, Empresa Media.
În România, din portofoliul CME fac parte: Pro TV – liderul televiziunilor din România, Acasă, Acasă GOLD, Pro Cinema, Sport.ro, MTV România şi Pro TV Internaţional.
CEFC China Energy Company Ltd. ar putea finaliza în curând achiziţia unui pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere KMG International NV din România, controlată de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas International. Aceasta este prezentă în 11 ţări şi deţine rafinăriile Petromidia Năvodari (cea mai mare unitate de profil din România) şi Vega Ploieşti (cea mai veche rafinărie în funcţiune), dar şi reţele de distribuţie de carburanţi (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franţa şi Spania. AGERPRES