Preţul unui 100+ V6, brand deţinut de Digione, începe de la 799 de yuani sau 129 de dolari. Un iPhone 6 fără abonament costă cel puţin 600 de dolari.
Asemănările dintre iPhone 6 şi 100+ V6 sunt stranii, iar Digione nu este fericit de acest lucru. Compania a anunţat, luni, că a trimis o scrisoare la Cupertino, sediul Apple din California, în luna septembrie, în care susţine că Apple ar fi încălcat unul dintre brevetele sale, potrivit publicaţiei Macworld.
Brevetul se referă la un design similar cu cel al iPhone 6. Una dintre subsidiarele Digione a depus actele pentru brevet în ianuarie şi a primit acordul în iulie, aşa cum Macworld a reperat în documentele de la Oficiul pentru Proprietate Intelectuală din China.
Designul celor două telefoane este incredibil de asemănător, de la colţurile argintate şi rotunjite şi până la dimensiunea de sus şi jos a ramei. Principala diferenţă o fac butoanele de navigare capacitive ale Android din partea de jos a ecranului.
Dispozitivul 100+ V6 este comercializat în culorile argintiu, auriu şi gri, la fel ca iPhone 6. Producătorul telefonului a publicat scrisoarea trimisă Apple pe pagina lor de Weibo pentru a „clarifica faptele“. Problema, însă, nu a fost încă rezolvată.
Digione nu este prima companie chineză care a creat un telefon asemănător cu iPhone 6. Telefonul S90 al celor de la Lenovo arată aproape exact ca noul smartphone al Apple.
SURSA: Business Insider