Astfel, în țara asiatică a fost completat, cu un pod între insula Chongming (Shanghai) şi oraşul Qidong (provincia Jiangsu), cea mai mare combinaţie de tuneluri şi poduri de pe planetă, semnalează Efe, citată de Agerpres.

Podul, practic gata, va fi deschis traficului înainte de sfârşitul acestui an, a anunţat luni ziarul ‘Shanghai Daily’.

Acest nou tronson se adaugă unui tunel cu lungimea de 8,9 kilometri şi unui pod peste fluviul Yangtze de 16,65 kilometri, infrastructură care a intrat în funcţiune în noiembrie 2009.

Aşa-numita Cale Rapidă Shanghai-Chongming, care uneşte capitala financiară a ţării cu insula fluvială Chongming, la revărsarea fluviului Yangtze, este completată acum cu un ultim pod până la malul nordic al râului.

Astfel, de la Shanghai, pe malul sudic al fluviului Yangtze, se poate călători printr-un tunel până la insula fluvială Changxing, iar după un mic tronson de şosea, ruta continuă pe Marele Pod peste Yangtze până la Chongming, de pe al cărei mal nordic se va putea călători peste câteva săptămâni până în provincia Jiangsu.

Cei 52 de kilometri ai autostrăzii cu şase benzi Chongming-Qidong vor permite scurtarea actualului traseu, de la trei ore şi jumătate la circa 90 de minute.