Avertisment fără precedent al comuniștilor. Războiul poate să înceapă în orice moment. S-au lansat deja la amenințări directe. Îi ocupă în zece minute. China vrea să treacă la acțiune cât mai repede. Situația din Hong Kong i-a scos din minți pe comuniști care vor să treacă la acțiune.
Armata Chineză este pregătită de război. I-a amenințat direct pe cei din Hong Kong. Dacă demonstraiile nu se opresc, comuniștii ajung în zece minute și pornesc războiul.
Sute de tancuri chineze au fost aduse pe un stadion situat la doar şapte kilometri de graniţa cu provincia autonomă Hong Kong, ceea ce stârneşte temeri privind o posibilă intervenţie militară brutală a armatei chineze pentru reprimarea demonstraţiilor. În plus, în ultimele două zile, mii de militari chinezi au efectuat exerciţii pe stadionul din Shenzhen.
Administraţia Xi Jinping a sugerat că ar putea lansa o intervenţie militară pentru oprirea demonstraţiilor. ”Beijingul nu a decis să intervină în forţă pentru a înăbuşi revoltele de la Hong Kong, însă această opţiune se află, evident, la dispoziţia sa”, scrie într-un editorial cotidianul de limbă engleză Global Times.
Însă chiar dacă regimul comunist ar decide să trimită armata împotriva manfestanţilor, incidentul de la Hong Kong nu va fi o repetiţie a incidentului politic de la 4 iunie 1989, scrie ziarul pe un ton voit naţionalist. Preşedintele american Donald Trump s-a declarat foarte îngrijorat de riscul unei reprimări violente a Chinei la Hong Kong şi a dat asigurări că va discuta cu preşedintele chinez Xi Jinping despre acest lucru. ”Aş vrea cu adevărat să văd China rezolvând uman problema la Hong Kong. Am cu adevărat deplină încredere în preşedintele Xi. Ştiu că, dacă el ar decide să se aşeze (la discuţii) cu reprezentanţii” manifestaţilor în favoarea democraţiei din regiunea semiautonomă, ”el ar putea să rezolve problema rapid”, a declarat Trump.