Chinezii chiar vin în România. Sinovel aproape să câștige o licitație eoliană

Vizita în China a delegaţiei conduse de premierul Emil Boc pare să aibă efecte economice concrete în domeniul energiei. Compania chineză Sinovel, unul dintre liderii mondiali în tehnologie eoliană, are toate șansele să intre pe piața românească, și, implicit, cea europeană, dacă va câştiga licitaţia organizată de Electrica pentru achiziţionarea turbinelor pentru parcul eolian din comuna Frumuşiţa. Contracandidaţi chinezilor pentru contractul de 70 mil. euro sunt danezii de la Vestas.

Licitaţia organizată de Electrica pentru achiziţionarea turbinelor pentru parcul eolian din comuna Frumuşiţa, judeţul Galaţi, a intrat în faza finală. În cursa pentru câştigarea contractului de 70 mil. euro au rămas ofertele primilor doi liderii mondiali în tehnologie eoliană, danezii de la Vestas şi chinezii de la Sinovel.
Contractul vizează achiziţia a 15 turbine eoliene, cu o putere de circa 3 MW, şi infrastructura aferentă (transportul, montajul, punerea în funcţiune a parcului eolian şi servicii de mentenanţă şi service în perioada de garanţie şi post garanţie, care este de 20 de ani), conform Electrica. Valoarea estimată a turbinelor este cuprinsă între 53 mil. euro – 63 mil. euro, iar suma evaluată pentru lucrări de mentenanţă variază între 17 mil. euro şi 20 mil. euro.
Dacă danezii de la Vestas – cu afaceri de aproape 7 mld. euro, care şi-au deschis la începutul acestui an propria reprezentanţă în România -, aveau deja, in 2010, proiecte locale în valoare totală de 450 MW, pentru chinezii de la Sinovel câştigarea contractului cu Electrica înseamnă practic intrarea lor pe piaţa europeană prin poarta de est, România.
Sinovel Wind Group Co. Ltd. este prima întreprindere specializată în înaltă tehnologie din China care a dezvoltat independent, a proiectat, fabricat şi a vândut turbine eoliene la scară mare onshore şi offshore. Capacitatea totală de instalare a Sinovel a ajuns la 10GW. Turbinele sale funcţionează în 159 de parcuri eoliene. Recent, s-au deschis filiale Sinovel în Spania, Marea Britanie, Polonia şi Belgia.
Listată pe bursa de la Shanghai, Sinovel a raportant în 2010 o cifra de afaceri de circa 2,1 mld. euro. Potrivit raportului anual al companiei, prezentat, în iunie, la Beijing, Sinovel a depăşit General Electric în topul mondial al producătorulor de turbine eoliene, devenind nr. 2 în lume, după Vestas.
Numele furnizorului turbinelor eoliene pentru parcul de la Frumuşiţa – care va avea o capacitate de 45 MW-, va fi anunţat la sfârşitul lunii septembrie, potrivit lui Ioan Folescu, directorul general al Electrica (deţinută de stat, prin Ministerul Economiei).
“Avem deja avizul tehnic de racordare şi autorizaţia de construcţie. Lucrările vor începe în octombrie şi se vor derula pe o perioada de circa doi ani”, spune Folescu.
Dincolo de contracte cu statul, surse Capital apropiate discuţiilor vorbesc de faptul că Sinovel e gata să facă şi investiţii private în România.
“Cer tratament nediscriminatoriu. Vor să participe la licitaţiile pentru proiecte majore de investiţii şi vor solicita preţuri reduse pentru executarea lucrărilor. Iau în calcul însă şi investiţii private cu parteneri locali”, susţine sursa Capital.
Sinovel va deveni concurentul direct al producătorilor de turbine eoliene gigant, precum General Electric Energy, Siemens sau Vestas.
Potrivit datelor Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA), în România erau instalate, la finele anului trecut, turbine eoliene de 457 MW, faţă de doar 14 MW, câţi erau la sfârşitul lui 2009. Potrivit estimărilor RWEA, în acest an vor fi instalaţi alţi 703,5 MW.
|n total, la finele lui 2013, România va avea turbine eoliene de 4.013 MW.