Valoarea tranzacţiei este estimată la 43 miliarde de dolari şi reprezintă cea mai mare investiţie chineză peste hotare de până acum.
Pe baza datelor preliminare, aproximativ 80,7% din acţiunile Syngenta au fost oferite peste pragul minim de suport de 67%, se arată în comunicatul comun al ChemChina şi Syngenta. Oferta acceptată a fost de 465 dolari per titlu.
Joi, acţiunile Syngenta au închis la 459 de franci elveţieni (464,5 dolari), iar vineri dimineaţă înregistrau un avans de 0,4%, la 461,20 franci elveţieni.
Tranzacţia ar urma să se finalizeze pe 18 mai. Acţiunile Syngenta vor fi delistate de la bursa elveţiană şi din programul de certificate americane de depozite (American Depositary Receipts – ADRs) de la New York Stock Exchange.
Luna trecută, Comisia Europeană (CE) a aprobat preluarea Syngenta de către gigantul ChemChina. Aprobarea este condiţionată de vânzarea unei părţi importante din actualele afaceri cu pesticide ale ChemChina's, precum şi a unei părţi din activităţile în domeniul pesticidelor ale Syngenta, a declarat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.
Tranzacţia fusese aprobată şi de autorităţile de reglementare din SUA şi din China.
Aceasta este a treia megafuziune în rândul giganţilor din domeniul agribusiness. În 27 martie, Comisia Europeană a aprobat fuziunea dintre giganţii americani din domeniul chimiei Dow Chemical şi DuPont, operaţiune în urma căreia ar urma să ia naştere un mastodont cu o capitalizare bursieră de 130 de miliarde de dolari. Revizuirea de către UE a celei de-a treia fuziuni, preluarea de către grupul german Bayer a companiei americane Monsanto, înregistrează progrese.
Tranzacţia este cel mai recent exemplu al strategiei firmelor chineze, care caută să-şi îmbunătăţească tehnologia şi expertiza prin achiziţii externe.
Pentru ChemChina, tranzacţia vine după achiziţionarea, în 2015, a producătorului italian de anvelope Pirelli SpA, pentru 7,1 miliarde de euro.
AGERPRES