Un fost diplomat al Marii Britanii și fost oficial al Comisiei Europene, care conduce un grup de reflecție de la Bruxelles, este cercetat de serviciile de securitate belgiene cu suspiciunea că ar transmite informații sensibile Chinei, scrie Politico.
Fraser Cameron, care conduce Centrul UE-Asia, a catalogat ca „absurdă” ancheta privind presupusele sale contacte cu doi jurnaliști chinezi acreditați la Bruxelles. Cei doi, potrivit oficialilor de securitate belgieni, lucrează și pentru Ministerul chinez al Securității de Stat și pentru armata chineză. Potrivit site-ului Politico, nu este clar unde poate conduce ancheta, deoarece acuzațiile la adresa think-tank-ului nu sunt specificate, iar „spionajul” invocat de belgieni nu e considerat ca infracțiune în legislația țării.
Fraser Cameron lucrează și trăiește în Belgia de 20 de ani și este profesor asociat la mai multe universități din Asia. El este suspectat de serviciile de informații belgiene că ar fi primit mii de euro pentru că ar fi furnizat chinezilor informații confidențiale, nu neapărat clasificate, dar și informații politice și economice, cu privire la instituțiile europene.
Cameron a declarat că Centrul UE-Asia primește „o mică subvenție anuală” din partea misiunii diplomatice chineze la UE, pentru a ajuta la organizarea evenimentelor privind relațiile UE-China. „Aceasta este singura finanțare primită de la chinezi”, a spus el.
Cazul a fost deschis pe baza anchetei de securitate a statului belgian, care a apreciat că presupusele activități ale lui Cameron ar putea constitui un risc pentru oficialii europeni. „M-am retras acum 15 ani din funcții oficiale și nu am acces la informații sensibile”, s-a apărat fostul oficial european.
Întrucât spionajul nu este clasificat drept infracțiune în Belgia, procurorii au solicitat cu ani în urmă o actualizare a legislațeiei privind spionajul, care datează din anii 1930.
La începutul acestui an, procurorii germani au dezvăluit că un alt fost oficial al UE ar fi transmis informații către China. Cetățeanul german Gerhard Sabathil, diplomat devenit lobbyist, a negat acuzațiile, nefiind până acum nici arestat și nici acuzat.