O companie chineză a reuşit să copieze iPhone 5, telefonul inteligent pe care Apple îl va lansa în curând, scrie miercuri portalul PConline.
Firma chineză Goford Electronics a confirmat informaţia şi a precizat că numele pe care l-a dat acestui nou tip de telefon mobil este Goophone i5, inspirat in denumirea produsului original.
Aparent, singura diferenţă perceptibilă dintre cele două telefoane este sigla de pe carcasă. Dar compania chineză, care are sediul în Shenzen, unde se află multe dintre societăţile care asamblează produsele Apple, afirmă însă că există numeroase deosebiri, printre care procesorul, inferior celui de pe iPhone 5, sau sistemul de operare, care în cazul produsului chinez este Android-ul de la Google.
Apple nu a comunicat data lansării iPhone 5, informaţiile publicate până în prezent vorbind despre sfârşitul acestui an. Dar compania americană a anunţat marţi că va organiza o conferinţă de presă pe data de 12 septembrie, fără să precizeze tema acesteia, ceea ce stârneşte bănuiala că lansarea s-ar putea produce în cadrul acestui eveniment.
Sursa: Agerpres