Guvernul de la Beijing va promova în 2017 o dezvoltare ordonată şi viabilă a investiţiilor din afara ţării, a declarat Gao. În noiembrie, investiţiile chineze peste hotare au urcat cu 76,5%, comparativ cu perioada similară din 2015, iar în primele 11 luni din acest an au crescut cu 53,3%, firmele locale continuând să investească în afara ţării, pe fondul încetinirii economiei şi a deprecierii yuanului, informează Agerpres.
Separat, pe microblogul său, Ministerul Comerţului a informat că în 2017 China va reduce semnificativ restricţiile privind accesul investiţiilor străine, deschizând sectoare unde companiile străine au puternice interese de afaceri şi riscurile sunt sub control. Nu au fost date detalii privind posibilele restricţii care vor fi ridicate.
Pe baza estimărilor ministrului Comerţului, nivelul investiţiilor non-financiare chineze peste hotare va depăşi anul acesta nivelul investiţiilor străine directe în China cu 335 de miliarde de yuani, pe fondul temerilor privind ieşirile de capital. Pentru 2015, Ministerul Comerţului a raportat investiţiile non-financiare chineze peste hotare în valoare de 735,1 miliarde de yuani şi FDI de 781,4 miliarde de yuani.
În 2017, dificultăţile înregistrate în menţinerea unui flux stabil de investiţii străine în China vor creşte, a avertizat Gao. Acesta a adăugat că autorităţile de la Beijing vor întări şi mai mult competitivitatea comerţului exterior şi vor consolida evoluţii foarte bune din ultimele luni.
Citiți și: Chinezii vor să devină liderul pieței de carburanți din România