Chinezii pun stăpânire pe toată lumea: „Companiile chineze se extind în forţă, realizând investiţii peste tot”

Sursă: Dreamstime

China a reușit ca în ultimii ani să pună la cale un mare plan cu ajutorul căruia companiile chineze se extind în forţă, realizând investiţii peste tot. Mai exact, China a furnizat subvenţii de miliarde de dolari companiilor sale de stat pentru ca acestea să achiziţioneze rivale din sectorul occidental.

China a furnizat subvenţii de miliarde de dolari companiilor sale de stat pentru ca acestea să achiziţioneze rivale din sectorul occidental. Una dintre cele mai mari puteri economice ale lumii a construi fabrici dincolo de graniţele sale, scrie Wall Street Journal. Acum, aceste fabrici perturbă pieţele cu bunuri cu preţuri reduse într-o gamă largă de sectoare.

„Companiile chineze se extind în forţă, realizând investiţii peste tot”, arată Luisa Santos, director adjunct al BusinessEurope, principala asociaţie de business a regiunii. „Asta înseamnă că deficienţele observate pe piaţa chineză sunt acum exportate către alte pieţe”, adaugă ea.

UE a propus recent un plan de a restrânge companiile din Europa subvenţionate de guverne străine, una dintr-o serie de măsuri menite să contracareze extinderea globală a firmelor chineze. SUA şi ţări din Europa şi nu numai îşi subvenţionează la rândul lor propriile industrii. Diferenţa când vine vorba de China este legată de rolul supradimensionat pe care companiile de stat îl joacă în cadrul economiei acesteia şi disponibilitatea acestuia de a susţine extinderea acestora pe plan extern.

Fabricile chineze din afara Chinei suportă tarife mai mici

SUA şi Europa se bazează de multă vreme pe OMC şi tarife pentru a penaliza China pentru subvenţionarea exporturilor, măsură care a ajutat ţara să se dezvolte rapid. Însă regulile OMC nu au fost scrise pentru a constrânge subvenţiile pe care un guvern le acordă producătorilor săi din afara graniţelor. Rezultatul: fabricile chineze din afara Chinei suportă de obicei tarife mai mici decât cele impuse fabricilor locale sau nu sunt supuse niciunui tarif. Oficialii şi executivii occidentali spun că susţinerea financiară venită din partea guvernului chinez permite producătorilor chinezi de peste graniţe să opereze cu marje extrem de reduse sau pe pierdere permiţându-le în paralel să câştige cotă de piaţă sau să deservească obiectivele strategice ale guvernului.

Problema, spun aceştia, este deosebit de dificil de soluţionat când producătorul respectiv operează pe o piaţă occidentală.

China spune că criticile formulate de occidentali la adresa practicilor sale echivalează cu o încercare de a-i stăvili dezvoltarea economică. Pentru a-şi păstra accesul la piaţa europeană, guvernul chinez se oferă să ridice restricţiile legate de investiţiile ţărilor europene în economia chineză, parte a unui acord preliminar încheiat în decembrie cu UE. UE spune că va merge mai departe cu legislaţia privind subvenţiile indiferent de acest acord.

Cum au ajutat investițiile chineze

Investiţiile chineze au ajutat la transformarea Thailandei într-unul dintre cei mai mari exportatori de anvelope din lume. Companiile chineze construiesc fabrici de anvelope şi în Algeria, Serbia şi pe alte pieţe pentru a exporta către Vest fără tarife antidumping.

În cazul Serbiei, în timp ce guvernul salută investiţiile chineze care vin în ajutorul companiilor cu probleme şi aduc capital extrem de necesar, mulţi sârbi se plâng de impactul politic şi asupra mediului.

În Croaţia, companiile chineze profită în mare măsură de pe urma proiectelor de construcţii. China Railway Eryuan Engineering a lansat o ofertă pentru reconstrucţia liniei ferate dintre Hrvatski Leskovac şi Karlovac, Croaţia estimând valoarea proiectului la 2,04 mld kuna (272 mln de euro), potrivit Euractiv.

Sursă foto: Dreamstime