Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale /MADR/ este interesat de colaborarea cu China în domeniul noilor tehnologii, mai ales în ceea ce priveşte sectoarele legumicol şi pomicol, a afirmat, luni, Daniel Botănoiu, secretar de stat în ministerul de resort, în cadrul discuţiilor cu un grup de oameni de afaceri chinezi.
'Ministerul Agriculturii este interesat de colaborarea în domeniul noilor tehnologii, mai ales în ceea ce priveşte sectoarele legumicol şi pomicol, prin adaptarea agriculturii româneşti la schimbările climatice, şi irigaţii, sectoare care beneficiază de alocări importante de fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală', a precizat Botănoiu.
Potrivit unui comunicat al MADR, o delegaţie a ministerului român de resort s-a întâlnit cu un grup de oameni de afaceri şi reprezentanţi ai unor institute de cercetare agricolă din China. În cadrul discuţiilor, partea chineză a precizat că doreşte să demareze o serie de proiecte de cercetare aplicată în parteneriat cu instituţii de profil din România, dar este interesată şi de derularea unor investiţii în sectorul irigaţiilor.
Delegaţia chineză va avea, în perioada următoare, mai multe întâlniri cu oameni de afaceri din ţară şi reprezentanţi ai unor unităţi de cercetare agricolă, în vederea stabilirii unor parteneriate şi relaţii comerciale.
AGERPRES