Exerciţiile vor consta în manevre de apropiere de navă, avioanele urmând să aterizeze şi să decoleze imediat fără să realizeze o apuntare completă, a indicat cotidianul Global Times, citând o sursă militară.
Pentru aceste exerciţii, autorităţile chineze au impus restricţii de navigaţie şi de comunicaţii radio în zona maritimă din largul provinciei Liaoning (nord-est), a precizat ziarul.
Potrivit unor experţi militari, vor fi folosite avioane J-15 Shenyang, o versiune chineză a bombardierului rus Suhoi Su-33 Flanker.
Ministerul Apărării de la Beijing a refuzat să ofere informaţii cu privire la aceste exerciţii aeriene.
Primul portavion chinez, ce a fost construit având la bază un fost vas sovietic, cumpărat în 1998 de la Ucraina, a părăsit miercuri şantierul naval de la Dalian, în nord-estul ţării, pentru a fi testat pe mare.
La sfârşitul iulie, Ministerul chinez al Apărării afirma că portavionul va servi pentru cercetări ştiinţifice şi exerciţii de antrenament, ca ulterior un general chinez să declare că Beijingul are nevoie de cel puţin trei portavioane pentru a-şi apăra interesele strategice.
Washingtonul şi-a exprimat miercuri îngrijorarea, cerând explicaţii din partea Chinei ‘asupra nevoii unui astfel de echipament’. Explicaţii a solicitat şi Ministerul japonez al Apărării, relevând ‘natura ofensivă’ a unui astfel de portavion
Ambiţiile Beijingului în regiunile maritime din vestul Pacificului suscită îngrijorări tot mai mari, o serie de foste diferende teritoriale provocând, în ultimele luni, amplificarea tensiunilor dintre China şi unii dintre vecinii săi, printre care Japonia şi Vietnamul, notează AFP.
Citiși și: China vrea să devină super-putere militară
Sursa: Agerpres