Ideea a apărut în condiţiile în care consumatorul de presă se îndreaptă în ultimul timp către conţinutul digital, accesibil prin intermediul unor astfel de aplicaţii. Deocamdată, aplicaţia oferă acces la 25 de titluri de reviste în limba română, care opt fi răsfoite şi 3D.
"Ai acces offline la publicaţiile preferate, poţi arhiva toate ediţiile anterioare, dar, mai ales, ai toată informaţia compactată pe un spaţiu fizic mic", spune Maria Pamfil, Project Manager Ascend NetSolutions.
Dorinţa eChiosc este să acopere toate domeniile de interes ale consumatorilor de presă şi de aceea, aplicaţia găzduieşte majoritatea titlurilor de la marii publisheri din România precum Ringier, Median Holding, Burda sau MSG România.
Ascend NetSolutions este o agenţie web full service cu acţionariat românesc, are ca activitate principală furnizarea de soluţii personalizate de mobilitate companiilor, pentru alinierea infrastructurii IT a partenerilor cu noile tehnologii mobile.
A apărut primul chioşc virtual de reviste româneşti
6 martie 2012, 13:39
Ultima modificare în 6 martie 2012, 15:39
eChiosc este prima aplicaţie de tip iOS (iPhone operating system) de producţie românească care permite răsfoirea revistelor autohtone direct pe tableta iPad
Etichete: 3d,
cititori,
consumator,
presa,
reviste,
virtual
Publicat in categoriile: Știri Mondene
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri Mondene
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook