Piaţa presei din România se confruntă cu o serie de probleme specifice care frânează dezvoltarea industriei. Cea mai serioasă dintre acestea este distribuţia.
Conform datelor agregate de Capital pe baza informaţiilor din piaţă, în prezent, în ţara noastră funcţionează circa 6.300 de puncte de vânzare (POS) a presei, ceea ce înseamnă un POS la circa 2.700 de persoane de peste 14 ani. Acest raport este cu mult sub potenţialul pieţei; în Serbia există un POS la 590 de adulţi, ceea ce înseamnă că, aplicând acelaşi factor de multiplicare, în România ar trebui să existe peste 28.000 de puncte de vânzare. Acelaşi calcul, aplicat tirajului cumulat al ziarelor tabloide (326.000 de exemplare pe zi, în prezent), ar însemna că tirajul acestor publicaţii poate atinge 1,467 de milioane de exemplare pe zi!
Distribuţia de presă din România este cu siguranţă cel mai slab dezvoltat sector al industriei de media. „Pentru o ţară atât de mare cum este România, numărul punctelor de vânzare este de departe insuficient“, spune Marius Hagger, directorul general al Ringier România. „În prezent, numărul titlurilor creşte simţitor, în timp ce infrastructura de distribuţie şi în consecinţă audienţa potenţială a produselor de presă rămân la acelaşi nivel.“
Soluţia ar trebui să vină de la investitorii străini
Nici măcar în Capitală situaţia nu e mai bună. „Nu există încă o distribuţie echilibrată a punctelor de difuzare de presă pe raza Bucureştiului (aici, vrem, nu vrem, se vinde cel puţin 35% din toată presa scrisă)“, spune Dragoş Belţig, directorul general al companiei MT Press. „Interesele de grup, nesincronizarea deciziilor Primăriei Capitalei şi ale primăriilor de sector nu fac altceva decât să frâneze în continuare orice iniţiative. Lipsa unor reglementări clare şi neechivoce privind ocuparea spaţiilor publice naşte o serie de probleme, dintre care cea mai gravă este aceea a siguranţei afacerii. Nu se poate lucra în condiţii bune având tot timpul teama că oricând chioşcul sau toneta pot fi ridicate – din diverse motive – de către Primărie sau Administraţia Domeniului Public.“
Problemele încep încă de la infrastructura rutieră, proastă şi slab dezvoltată, care afectează grav transportul publicaţiilor în provincie. „De asemenea, distribuţia de presă nu se bazează pe procese de lucru automatizate“, afirmă Marius Hagger. „Cele mai multe activităţi sunt în continuare executate manual. Dacă salariile vor creşte la nivelul întregii economii, cum s-a întâmplat în ultimii ani, atunci vom vedea că este o problemă, deoarece aceste activităţi, executate în prezent de oameni, au probabil ponderea cea mai mare în structura costurilor. Pe de altă parte, automatizarea proceselor de lucru presupune investiţii şi nu sunt foarte sigur că distribuitorii au câştiguri suficiente pentru a şi le permite.“
„Rabatul oferit de publisheri, oricât de mare ar fi el (între 30% şi 36% la nivelul pieţei, n.r.), se aplică unei sume mici (derivată din preţul de copertă al publicaţiilor, n.r.) şi de aici rezultă valori reduse pentru acoperirea cheltuielilor distribuitorului“, explică Mihai Nicolici, directorul general al companiei Interpress Sport, specializată în distribuţia de abonamente. „Dacă la aceasta se adaugă sistemul de discounturi oferite de către distribuitori clienţilor şi creşterea preţurilor la carburanţi şi utilităţi, rezultă fonduri insuficiente pentru susţinerea activităţii la standarde acceptabile, cu efectul pierderii abonaţilor atât pentru distribuitor, cât şi pentru publisher.“ Şi Nadia Alameh, PR manager al Rodipet, cel mai mare distribuitor de presă din România, enumeră aceleaşi probleme majore: „comisionul foarte mic perceput de distribuitor de la editurile de presă, preţul de copertă foarte mic la unele publicaţii, ceea ce duce la pierderi foarte mari pentru distribuitor, lipsa unor reglementări în domeniu“.
Din păcate, suntem cu mult în urma pieţelor occidentale; la noi nu există un sistem electronic de raportare a vânzărilor la POS, care ar asigura o gestiune promptă a stocurilor şi ar elimina probleme de tipul sustragerii de ziare din tipografie sau al vânzării pe canale subterane.
Soluţii? Există: fie intrarea pe piaţă a unui investitor străin specializat în distribuţie, eventual în joint venture cu mari publisheri locali („un model sustenabil, pentru că ar implica întreaga industrie“, spune Hagger), fie o asociere a publisherilor români („puţin probabilă, ţinând cont de condiţiile pieţei actuale“), fie, afirmă Nicolici, „realizarea unui set de reguli negociate ale pieţei care să fie respectate de toţi în egală măsură (distribuitori, angrosişti, publisheri). În urma acestei soluţii vor veni şi achiziţii importante de către jucători străini. Dacă acum aceştia ar cumpăra un distribuitor, preţul ar fi ridicol.“
Capital – Editia nr. 21, data 28 mai 2008
