Orice investiţie nouă în producţia de energie electrică în România sau în Uniunea Europeană poate fi făcută doar cu ajutorul unor mecanisme suport supuse analizei şi aprobării Comisiei Europene, sub formă de ajutor de stat permis, a declarat, într-un interviu pentru AGERPRES, Teodor Chirica, expert în domeniul energiei nucleare şi directorul general al EnergoNuclear, compania de proiect pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.
Chirica a arătat că şi aceste mecanisme vor fi suportate în final de consumatori, fie români, fie europeni, la fel ca certificatele verzi pentru regenerabile, însă a atras atenţia că lipsa de investiţii va duce la o situaţie care va afecta atât România, cât şi Europa şi va crea o mare problemă securităţii energetice şi atingerii ţintelor de reducere a emisiilor cu efect de seră.
Totodată, în opinia sa, costul estimat de 6,5 miliarde de euro pentru investiţia în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă este prea mare, iar această estimare va trebui reevaluată şi testată în condiţii de piaţă.
Teodor Chirica este un membru activ al organizaţiilor de promovare a industriei nucleare din România şi din Europa, fiind membru în Consiliile Directoare ale asociaţiilor Forumul Atomic Român – ROMATOM şi Forumul Atomic European -FORATOM. În prezent, este CEO la EnergoNuclear şi a ocupat poziţia de director general al Nuclearelectrica între anii 2005 şi 2009.