Compania Web Connect  a investit în jur de 100.000 de euro într-un mall online care oferă spaţii spre închiriere retailerilor din online-ul autohton. Preţul chiriei în shops-and-the-city.ro: 25 de euro!

„Acesta este primul mall online care nu vinde ci oferă servicii retailerilor online”, spune Alina Savu, manager-ul companiei. Cum funcţionează? Shops And The City  deţine145 de spaţii de închiriat care sunt dispuse pe 5 etaje. Retailerii încheie un contract pentru închirierea spaţiului şi plăteşte iniţial o sumă pentru amenajarea magazinului. Chria va fi plătită apoi lunar, minimul fiind de 25 de euro. „Chiria lunară este în funcţie de numărul de produse pe care fiecare magazin doreşte să le expună în mall precum şi de mărimea spaţiului închiriat”, spune directoarea companiei.

Cum funcţionează?

„Ca şi la un mall real, fiecare firmă va beneficia de ajutorul nostru pentru amenajarea spaţiului aşa cum doreşte: să îşi posteze propiul logo, să afişeze adresele tuturor magazinelor sale din ţară, să insereze un link la propiul site. De asemenea, în spaţiul său, firma îşi va prezenta cele mai noi produse şi va avea o rubrică pentru oferte speciale”, a declarat Alina Savu.

O dată închiriat un spaţiu, clienţii din Shops And The City vor accesa secţiunea cu magazinul dorit unde vor găsi o parte dintre produse şi link către site-ul oficial al companiei. „Când un utilizator a acţionat opţiunea de a cumpăra, el va fi redirecţionat către pagina de produs a clientului, unde va putea sa finalizeze comanda. Livrarea nu va fi asigurată de Shops And The City şi nu va intermedia procesarea comenzilor”, spune Alina Savu.

Potrivit managerului Shops And The City, website-ul a avut lansarea în martie 2009 şi a ajuns în acest moment la un număr constant de 1.500 vizitatori unici pe zi.

Soluţie pentru „economisirea” timpului

Rolul mall-ului este nu numai de a promova comerţul online din România, ci şi de a facilita cumpărăturile. „În timp ce parcam maşina în apropierea unui mall din Bucureşti mi-am dat seama cât timp pierd în aglomeraţie atunci când merg la shopping. Seara am vorbit cu o prietenă din SUA care m-a întrebat de ce nu imi fac cumpărăturile de la un mall virtual?Asa mi-a venit ideea de a crea un site care sa fie inspirat din forfota cât mai fidelă a unui mall real, în care să găseşti cât mai multe magazine, din diverse domenii, cu o gamă largă de produse”, explică Alina Savu cum a luat decizia deschiderii acestui mall online.

Magazinele online interesate  pot opta pentru unul dintre spaţiile aflate la etajul 1 dedicat exclusiv copiilor,  etajul 2 destinat în special femeilor,  etajul 3 oferit în special  bărbaţilor, etajul 4  care găzduieşte articolole pentru casă şi gradină, sau la etajul 5 destinat produselor IT &C. Fiecare etaj la avea 29 de spaţii.

„La momentul actual, sunt amenajate o parte dintre magazine din mall, printre care Quelle, TaraFashion, FashionUp, AmaFashion şi alte nume de referinţă în mediul online”, spune Alina Savu.

Aceasta a mai declarat că în acest moment negociază pentru închirierea unor noi spaţii, pentru ca până la jumătatea anului viitor să fie ocupat întrg mall-ul.

Comerţul online din România promite

Slaba reprezentare a comerţului online din România din acest moment nu a fost un impediment pentru acest start-up, după cum spune Savu, care se arată optimistă. „Deşi există un decalaj între piaţa românească şi ţările europene, specialiştii estimează că diferenţa se va reduce treptat în urmatorii 2-3 ani, datorita vitezei mari de adaptare pe care o au românii in general, pe de o parte, dar şi accesului tot mai uşor la conexiunile Internet”, a declarat Managerul companiei.

Mai mult chiar, aceasta subliniază că treptat cumpărăturile online vor deveni o rutină zilnică şi pentru români, aşa cum este în Occident, lucru determinat de nevoia oamenilor de a „economisi” timp.

DETALII:
Citeşte şi Shoppingul online lansează ofensiva împotriva mall-urilor