Chiriile percepute pentru apartamentele din Bucureşti au cunoscut o depreciere medie de circa 8% în primul semestru al acestui an, trend ce se preconizează că va fi continuat până spre toamnă, potrivit analizei periodice a portalului AnunturiParticulari.
În luna iunie, pentru un apartament cu două camere a fost solicitat în medie un preţ de închiriere de 350 de euro, cu 5% mai redus faţă de începutul anului, când acesta era de 370 de euro. Pentru o garsonieră preţul mediu în iunie a fost de 250 de euro, cu 4% mai mic decât în ianuarie.
Pentru apartamentele cu trei camere preţul a scăzut cu 10%. La începutul anului se solicita în medie un preţ de 540 de euro. Acesta a scăzut treptat, ajungând la 490 de euro în iunie. Şi pentru apartamentele cu patru camere tendinţa este aceeaşi, preţul de închiriere al acestora scăzând cu aproximativ 15%, de la 770 de euro în ianuarie, la 660 de euro în iunie.
Faţă de luna precedentă preţurile au scăzut uşor, exceptând cazul garsonierelor al căror preţ mediu a rămas la acelaşi nivel din luna mai. Pentru apartamentele cu două camere scăderea a fost de 1%, în timp ce pentru trei camere s-a înregistrat o scădere de 7%. Apartamentele cu patru camere au înregistrat un preţ mediu al chiriei mai redus cu 17% faţă de luna anterioară.
Numărul ofertelor creşte
Oferta apartamentelor nou apărute pe piaţa închirierilor a crescut cu 27% faţă de începutul anului. În luna iunie au fost scoase pe piaţă un număr de 2.820 de apartamente. Comparativ cu luna precedentă numărul ofertelor a crescut cu 36%.
Cele mai multe oferte scoase pentru închiriere în luna iunie au fost pe segmentul apartamentelor cu două camere, unde au apărut 1.200 de oferte. Acestea au fost urmate ca număr de garsoniere, unde au fost scoase în jur de 1.000 de oferte. Apartamentele cu trei camere au apărut în număr de 520 şi doar 115 au fost cele cu patru camere.
„Numărul de oferte a crescut semnificativ în ultimele şase luni. Creşterea s-a datorat apariţiei unui număr din ce în ce mai mare de apartamente cu un număr inferior de camere. Creşterea a fost influenţată şi de stocul de locuinţe venit din zona ansamblurilor rezidenţiale noi. O parte dintre dezvoltatori au schimbat destinaţia apartamentelor, intrând pe piaţa închirierilor cu locuinţele rămase nevândute“, precizează autorii analizei.
Dacă în cazul preţurilor s-a constatat un minim istoric, în cazul numărului de oferte s-a înregistrat un maxim istoric pentru această perioadă. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut numărul ofertelor a crescut cu 10%, iar faţă de luna iunie 2008 creşterea este de 53%.