Activitatea Consiliului Concurenţei a riscat să fie blocată printr-o modificare a legislaţiei din domeniu, iniţiată, printre altele, pentru ca unii escroci să poată proteja de amenzi anumite companii, a declarat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
El a participat la conferinţa „Evoluţia economiei în sectoare-cheie 2020”, organizată de Consiliul Concurenţei şi PRIA Events.
Chiriţoiu a fost întrebat cum comentează numeroasele iniţiative din ultima perioadă de modificare a legislaţiei din domeniul concurenţei.
„În această perioadă avem mai multe regulamente şi acte europene de preluat în legislaţia românească. A fost şi o încercare de a schimba din temelii funcţionarea Consiliului. Eu cred că minţile lucide au şi vor avea câştig de cauză şi lumea înţelege că e important pentru România să funcţioneze bine Consiliul Concurenţei şi că nu trebuie să stricăm ceva ce funcţionează bine”, a spus el.
În opinia sa, este vorba de o combinaţie de interese între unii oameni care nu mai aveau funcţii şi alţii care doreau să protejeze anumite companii.
„E o combinaţie, o doză de interese meschine de genul „se termină mandatele, avem colegi care rămân fără locuri şi atunci n-ar fi rău să creştem numărul de mandate în plenul Consiliului Concurenţei şi atunci mai apucăm să plasăm oameni pe care nu reuşim să-i mai punem pe liste”, până la lucruri la fel de meschine, dar mai nocive, de genul „hai să perturbăm activitatea Consiliului şi atunci mai scapă unii din prietenii noştri de sancţiuni”, a subliniat Chiriţoiu.
Activitatea Consiliului ar risca să fie blocată
„Alianţa aceasta între unii mai creduli şi unii mai escroci e învinsă de cei care sunt lucizi şi care înţeleg că aceste schimbări care erau pregătite ar fi decredibilizat Consiliul, prin politizare, şi ar fi deblocat activitatea, ar fi făcut imposibilă aplicarea de amenzi de către Consiliu, ceea ce ar fi însemnat că oameni care fac rău în mediul economic românesc ar fi scăpat nepedepsiţi”, a completat şeful Concurenţei.
Chiriţoiu a mai spus că are semnale că s-a renunţat la această intenţie la nivelul Parlamentului.
„Intervenţia recentă a preşedintelui (Klaus Iohannis – n.r.) care a repins legea şi semnalele pe care le avem din Parlament în momentul de faţă mă fac să fiu încrezător că există o acceptare la nivelul tuturor forţelor politice că este important să păstrăm Consiliul Concurenţei funcţional”, a susţinut el.
PSD a iniţiat în Parlament o modificare la Legea concurenţei, prin care numărul membrilor plenului Consiliului Concurenţei a fost majorat de la 7 la 11, numirea acestora revenind Parlamentului şi nu şefului statului, ca în prezent. Modificările s-ar fi aplicat retroactiv, astfel că ar fi trebuit schimbată întreaga conducere actuală a instituţiei. Actul normativ a fost adoptat la finalul lunii iunie de Senat, în calitate de for decizional.
Preşedintele Klaus Iohannis, PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională, care a respins aceste sesizări, în septembrie.
La acea dată, Chiriţoiu a declarat, pentru Agerpres, că proiectul încalcă legislaţia europeană, iar situaţia nu se schimbă până nu sunt clarificate aceste aspecte.
„Aşteptăm motivarea deciziei Curţii Constituţionale. Însă, dincolo de aspectele constituţionale, proiectul de lege încalcă legislaţia europeană. Ca urmare, trebuie corectat şi armonizat cu prevederile europene pentru a putea fi pus în practică. Până se clarifică aceste aspecte, situaţia nu se schimbă”, a arătat Chiriţoiu.