Consiliul Concurenţei a avertizat Guvernul încă din vară, când a avizat proiectul de Hotărâre de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, că textul actului normativ poate crea confuzii privind termenul de plată a banilor, a declarat joi, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei.
‘Am atenţionat Guvernul că textul Hotărârii de Guvern poate să nască ideea că plata sumei se poate face după avizul Consiliului Concurenţei. Acolo sunt câteva condiţii care trebuie îndeplinite pentru ca tranzacţia să fie finalizată, iar una dintre ele este avizul Consiliului’, a precizat Chiriţoiu.
Potrivit Legii concurenţei, Consiliul are la dispoziţie cinci luni pentru a da un verdict, din momentul în care primeşte documentaţia completă, în timp ce Hotărârea de Guvern prevede că tranzacţia se va finaliza în 60 de zile începând cu data de 14 august 2013.
‘Nici în acest moment notificarea depusă de GFR nu este completă, iar termenele noastre curg din momentul în care primim toată documentaţia’, a mai spus Chiriţoiu.
El a adăugat că analiza instituţiei de concurenţă nu condiţionează cu nimic plata banilor, care pot intra în contul escrow înainte sau după avizul Concurenţei.
‘Vânzătorul şi cumpărătorul pot include în contractul de privatizare orice termene doresc privind plata sumei de bani, în funcţie de rezultatul negocierilor. Aceste termene sunt independente de activitatea Consiliului Concurenţei, iar plata se poate face şi înainte de avizul nostru’, a subliniat Chiriţoiu.
Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul GFR, a declarat miercuri seară, pentru AGERPRES, că în contractul de privatizare a CFR Marfă nu există niciun termen concret privind plata întregii sume de bani şi finalizarea tranzacţiei, ci doar precizarea că acest lucru trebuie să se întâmple după avizul Consiliului Concurenţei.
‘Conform contractului de privatizare a CFR Marfă pe care l-am semnat, eu trebuie să plătesc banii după avizul Consiliului Concurenţei. Nu există niciun alt termen concret în contractul de privatizare în ceea ce priveşte finalizarea tranzacţiei. Nu ştiu de ce a apărut termenul de 60 de zile în Hotărârea de Guvern. Vânzătorul (Ministerul Transporturilor – n.r.) ar fi trebuit să coreleze Hotărârea de Guvern cu contractul de privatizare’, a precizat Stoica.
El a subliniat că, în cazul în care luni, 14 octombrie, Ministerul Transporturilor va anunţa că procesul de privatizare a eşuat, GFR va acţiona în instanţă statul român. ‘Mă voi consulta cu avocaţii şi ne vom îndrepta (în instanţă – n.r.) să ne recuperăm pierderile. Ce vină am eu că vânzătorul nu a corelat Hotărârea de Guvern cu contractul de privatizare?’, a arătat omul de afaceri.
Potrivit acestuia, nu a existat până acum nicio tranzacţie în România sau în Uniunea Europeană unde cumpărătorul a achitat banii înainte de avizul autorităţii de concurenţă.
‘Legislaţia europeană spune clar: nu se face niciun transfer fără avizul Consiliului Concurenţei, abia atunci facem şi plata. Nu s-a întâmplat niciodată în istoria României sau a Uniunii Europene să se plătească banii fără avizul Concurenţei. Eu am banii, dar pentru a-i plăti, trebuie ca vânzătorul să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale. Ce să fac, să pun acum 200 de milioane de euro şi, dacă peste cinci luni Consiliul Concurenţei dă aviz negativ, cine plăteşte comisioanele la bănci?’, a mai spus Stoica.
Premierul Victor Ponta şi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, vor avea în cursul zilei de joi o întâlnire la Guvern pentru a discuta pe tema finalizării privatizării CFR Marfă. Ramona Mănescu a precizat joi că termenul privind finalizarea tranzacţiei nu va fi prelungit şi că GFR trebuie să plătească toţi banii până luni.
Potrivit Hotărârii de Guvern 526/2013 privind aprobarea condiţiilor principale din contractul de privatizarea a CFR Marfă, GFR trebuie să achite întreaga sumă de bani în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, termen care se împlineşte pe 13 octombrie. În caz contrar, contractul de privatizare se desfiinţează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei.
Ministerul Transporturilor a iniţiat o hotărâre de Guvern prin care termenul ar fi trebuit decalat până pe 20 decembrie, însă proiectul nu a fost discutat în şedinţa Executivului de miercuri.
Potrivit unui comunicat al ministerului remis luni, proiectul de act normativ care vizează prelungirea termenului pentru finalizarea privatizării CFR Marfă asigură parcurgerea perioadei necesare pentru completarea de către GFR a documentelor depuse la Consiliul Concurenţei şi înregistrarea diminuării capitalului social al transportatorului feroviar de marfă, lucruri care exced termenul legal stabilit pentru finalizare prin H.G. nr. 526/2013, respectiv data de 13 octombrie 2013.
Mai exact, pe lângă avizul Consiliului Concurenţei, o altă procedură trebuie îndeplinită până la finalizarea tranzacţiei, respectiv transferul unor active non-core de la CFR Marfă către alte companii din subordinea Ministerului Transporturilor. Conform Legii 31/1990 privind societăţile comerciale, acest lucru poate fi realizat abia la două luni de la decizia AGA.
Vineri, Grupul Feroviar Român a anunţat că a plătit până acum 30 de milioane de euro pentru achiziţia CFR Marfă şi va achita diferenţa până la 202 milioane de euro ulterior avizului Consiliului Concurenţei.
SURSA: Agerpres