Comisia Europeană ar fi declanșat o procedură de infringement împotriva României dacă ar fi continuat plafonarea tarifelor RCA, iar piața pare să fi progresat în ultimele șase luni, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
„ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiară — n.r.) ne-a spus că a stabilit tarife maximale, iar concluzia a fost că prețurile nu s-au dus până la maximum, erau substanțial sub acele nivele maxime. Din punctul acesta de vedere ar părea că piața totuși a funcționat. Noi ne-am gândit că toată lumea se va alinia la nivelul maxim, dar ASF ne-a spus că nu s-a întâmplat acest lucru, ceea ce este un semn pozitiv. Deci lucrurile par să fi progresat în aceste șase luni în care a fost înghețată piața’, a spus președintele Consiliului.
Chirițoiu a amintit că joi este ultima zi în care tarifele RCA sunt plafonate. „Vom vedea de mâine (vineri, n.r.) încolo ce se întâmplă, dar așteptările noastre sunt că nu va fi un șoc în piață și că toate măsurile luate în această perioadă își vor arăta utilitatea”, a mai arătat el.
Întrebat de ziariști dacă plafonarea la 25% din poliță pentru cheltuielile de administrare ale asigurătorilor nu duce tot la o plafonare a prețului final, Chirițoiu a răspuns: „Dacă am fi extins plafonarea peste șase luni exista un risc substanțial ca cei de la Comisia Europeană să declanșeze o procedură de infringement. Așa am rămas în zona „nouă ni se pare că nu ați făcut ceva în regulă”, dar din moment ce noi am oprit (plafonarea — n.r.), ne așteptăm ca ei să nu-și continue demersurile. Iar dacă apare această nouă problemă cu 25, vom relua subiectul de la capăt”.
Chirițoiu a mai spus că, în câteva luni, Consiliul Concurenței va finaliza o investigație pe piața asigurărilor, care s-ar putea solda cu amenzi foarte mari.
„În câteva luni terminăm o investigație în care suspectăm un schimb de informații, o coordonare între companiile de asigurări, iar, dacă aceste suspiciuni vor fi confirmate în raport cu investigația, atunci vom da amenzi foarte mari”, a continuat oficialul Concurenței.
Camera Deputaților a adoptat marți, cu 226 de voturi ”pentru”, 25 ”împotrivă” și 4 abțineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.
Conform Autorității de Supraveghere Financiară, printre cele mai importante modificări aduse de această lege cadrului general de funcționare a pieței asigurărilor obligatorii auto se numără: introducerea conceptului de tarif de referință și formula de calcul a acestuia; definirea categoriei clienților cu risc ridicat, precum și modalitățile prin care aceștia pot fi asigurați; explicitarea mecanismului decontării directe și principiile de aplicare.AGERPRES