“La început am făcut și noi transplant pe porci. Îi aducea de la Periș. Asta ne-a dat încredere și ne-a arătat că putem merge mai departe”.
Și a mers. Pentru că astăzi la Spitalul Sfânta Maria se află unul dintre cele mai performante centre de transplant multi-organ din România și singurul unde deja au fost bifate patru transplanturi pulmonare doar în 2018.

 Narcis Copcă a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davilla în anul 1992, iar apoi a parcurs toate etapele în cercetare, până la gradul 1. Și-a finalizat doctoratul în chirurgie în anul 2000, iar acum mai are puțin și-l termină și pe cel de-al doilea, în științe economice. De altfel, medicul este și absolvent de ASE.

 Încă din anul 1998, de când era rezident și-a dorit să contribuie la schimbarea în bine a medicinei românești și este unul dintre cei care a pus bazele noului sistem de asigurări de sănătate, care în trecut era unul naționalizat și mult mai puțin eficient.  Mai întâi a fost director adjunct la Directia de Sănătate Publică a Municipiului București, iar apoi, în anul 1999 a ajuns la Spitalul Sfânta Maria ca director. De aproape 20 de ani, Narcis Copcă este managerul instituției, care astăzi arată ireproșabil.

„Era un spital extrem de trist. Nu avea toalete în cameră. Era de nivelul unei gări provinciale. Podelele erau aceleași din 1940. Fiecare proiect de consolidare a fost susținut cu greu, dar cu toate acestea Primăria Sectorului 1 și apoi Primăria Municipiului București a sprijinit  inițiativele noastre”, își amintește celebrul chirurg, care acum realizează dintre cele mai complexe operații.

Mereu și-a dorit să fie un chirurg de top și să salveze vieți…cât mai multe vieți. „Personal am căutat și caut să dau mereu o mică încredere bolnavului, care poate nu mai are șanse în alt spital să meargă mai departe. Fac tot posibilul să-i ofer o calitate a vieții mai ridicată și să-i adaug ani în plus. Dar eu nu fac asta singur. Nici nu aș putea. Ci într-un colectiv, unde fiecare are rolul său”.

 

Spitalul Sfânta Maria este locul unde toate asistentele și toți medicii își doresc să vină să lucreze și asta datorită unui management care se bazează pe performanță în medicină și omenie. Cu toate acestea, doctorul Narcis Copcă are o mare dezamăgire.

„La noi a fost întreținută prea mult politica hai să reclamăm. Acest lucru a măcinat societatea românească. A dus-o într-o poziție de neinvidiat, cum n-am mai trăit nici în comunism. Niciodată intelectualitatea românească nu a fost mai umilită ca acum. Nici eu nu am scăpat de reclamații, culmea, din partea unui coleg”, povestește celebrul chirurg.

Narcis Copcă este modest. Deși de numele lui se leagă istoria transplantului pulmonar în România, el spune că nimic nu s-ar fi putut întâmpla fără doctorul Igor Tudorache, care în prezent lucrează la o clinică din Hanovra, în Germania. „Am instruit colectivul de medici în străinătate, dar fără doctorul Igor Tudorache, transplantul pulmonar nu s-ar fi realizat niciodată, oricât aș fi organizat eu. El este un transplantolog cu experiență. Un român care face performanță în medicină în Germania. Acum a venit să salveze și români și mă bucur că s-a întâmplat la Sfânta Maria”, spitalul pe care eu îl conduc.

Sistemul de sănătate salvează zeci de mii de oameni, dar se vorbește puțin despre asta, este de părere Narcis Copcă, care remarcă și că România a pierdut multă forță de muncă. „Peste 4 milioane de români lucrează în străinătate. O țară fără cetățeni nu există. Fostul consilier al lui Ch De Gaule, contele de Marenches, când a primit puterea serviciilor secrete, a avut ca prim impuls  să-i aresteze pe toți, dar a sfârșit pentru a-i contempla. Cum nu puteam să-i arestez pe toți, am luat câte ceva de la fiecare pentru a face bine Franței, spunea el. Ei bine, asta ne lipsește nouă. Un Marenches. Este important într-o țară cui dai puterea. Dacă îi dai puterea unei lider care are veleități de constructor, atunci el va ști ce să facă. Așa este și în medicină. Dacă nu… avem peste 4 milioane de cetățeni care părăsesc țara și peste 15.000 de medici români care lucrează în străinătate”.