Daca acum cativa ani FMI era privit de cele mai multe tari in curs de dezvoltare ca un colac de salvare, datele problemei s-au schimbat radical. Sacrificiile impuse de Fond economiilor bolnave la capataiul carora este solicitat nu au dus la insanatosirea acestora. FMI s-a dovedit a fi depasit dramatic de evolutia economiei mondiale.
Cei 1.000 de economisti care-si au sediul pe Strada 19 din Washington formeaza principalul organism financiar international insarcinat cu tratarea crizelor. Asa s-a stabilit in 1943, prin acordul de la Bretton Woods. Criza din anii ‘30 nu avea voie sa se repete. Si s-a nascut FMI. Un caine de paza care trebuia sa preintampine devalorizarea competitiva, sa monitorizeze balantele de plati si sa rezolve crizele de lichiditati. Reteta este unica: reducerea consumului intern, devalorizarea monedei nationale si cresterea dobanzilor. Corectitudinea acestei retete, riscul, precum si oportunitatea ei in cazuri de-acum celebre sunt contestate vehement. Pentru cei mai multi pacienti, dar si pentru analisti de prestigiu, FMI, asa cum functioneaza astazi, nu-si mai gaseste locul in poza.
FMI este atacat
pe mai multe fronturi
Pentru Henry Kissinger, fost secretar de stat al SUA, FMI este un organism incapabil sa-si indeplineasca misiunea. Nu a anticipat criza asiatica, desi semne existau, iar interventia sa nu a stopat propagarea undei de soc. Mai mult, a reusit sa compromita guvernele si sa adanceasca crizele sociale.
Nici guvernul american nu-i menajeaza pe functionarii FMI. Le imputa incoerenta recomandarilor facute si afirma deschis ca institutia este depasita de evenimente. Ca argument este adusa pozitia contradictorie adoptata in contextul crizei asiatice. Daca in 1997, tarile est-asiatice erau sfatuite sa evite implicarea guvernelor lor in inchiderea institutiilor financiare falimentare, un an mai tarziu se recomanda exact contrariul, respectiv necesitatea interventiei guvernamentale. Paradoxal, dar tot guvernul american acuza FMI de politizarea excesiva a actiunilor sale, mai precis de faptul ca a pompat sume fabuloase in Rusia, Mexic si Thailanda, tari ale caror economii nu sunt dintre cele mai performante, dar care domina ca importanta geopolitica si geostrategica.
Interventia in criza asiatica a dat nastere multor comentarii defavorabile si pentru ca negocierile cu asistatii au fost o gluma. In 1997, in ajunul alegerilor prezidentiale din Coreea de Sud, expertii FMI au insistat ca toti candidatii la presedintie sa semneze ca sunt de acord cu un acord pe care nici unul dintre ei nu-l citise. Acest eveniment l-a facut pe Jeffrey Sachs, directorul Institutului Harvard pentru Dezvoltare Internationala sa afirme ca FMI lucreaza netransparent si se impune prin presiune.
Petre Roman
intra in cor
Cu sau fara tenta electorala, lideri politici romani arata si ei cu degetul spre FMI. Presedintele Senatului spune ca masurile dure impuse Romaniei pentru semnarea unui nou acord de imprumut sunt deja prea mult pentru o populatie la limita subzistentei. Nu este singurul, dar este primul care o spune la o intrunire internationala. Nici o vorba insa de cardasia guvernelor de dupa 1990. „Nu FMI este vinovat de ce se intampla acum. Conditiile impuse Romaniei nu au fost respectate. Programele nu au fost puse in aplicare. De regula, tarile sunt puse pe trisat”, spune Eugen Radulescu, directorul Directiei de politica monetara din Banca Nationala. Nici pentru Aurelian Dochia, presedintele SGFD Corporate Finance, FMI nu poate fi culpabilizat in legatura cu situatia limita in care este Romania: „Nimeni nu-ti impune nimic, atata vreme cat nu esti constrans de imprejurari”.
Cu sau fara FMI, in conditiile in care de opt ani incoace economia derapeaza intruna, tot aici am fi ajuns. In cazul nostru nici nu se mai pune problema daca inghitim hapul potrivit sau nu. Romania nu are de ales. Spectrul intrarii in incapacitate de plata este atat de real incat guvernul isi risca pielea si-l accepta. Numai ca ceea ce „tigrilor” asiatici nu le-a facut nici un bine noua ne-ar putea fi fatal.     

Tigrii asiatici au fost jupuiti stiintific
Pana in ajunul crizei din 1997, Asia de Sud-Est era recomandata de FMI drept un paradis financiar.
Raportul Fondului din acel an considera performantele Coreei de Sud „demne de invidiat”, politica macroeconomica a Thailandei – „sanatoasa”, iar Indonezia era laudata pentru „prudenta bugetara, dobanzi inalte si reforme comerciale”.
Agentiile de rating imprastiau prin zona note de A si BBB ca pe confetti in Ziua Dragonului. Cat despre marile banci occidentale, acestea se buluceau in tarile laudate de FMI pentru a-si oferi banii investitiilor.
Uraganul s-a declansat din senin, pe 2 iulie ‘97, cand bath-ul thailandez s-a prabusit. Au urmat ringgit-ul malaiezian, peso-ul filipinez, rupia indoneziana, dolarul din Singapore.
S-a cerut, firesc, ajutorul FMI. Thailanda s-a angajat la masuri draconice si a obtinut o finantare de 17 miliarde USD, iar Indonezia – de 43 miliarde USD.
Cateva luni mai tarziu, in noiembrie, Coreea de Sud a intrat si ea in aceeasi oala. I s-au alocat 57 miliarde USD. Conditiile acordurilor au fost asemanatoare cu cele negociate la Bucuresti in ultimii ani: reducerea consumului intern, stapanirea inflatiei, inchiderea sau reducerea activitatii in firmele nerentabile, participarea capitalului strain in bancile indigene s.a.m.d.
Semnatarii si-au respectat angajamentele, iar efectele austeritatii i-au tras la fund. Un document confidential al FMI, citat de Le Monde Diplomatique, arata ca inchiderea unor banci si institutii financiare din Thailanda, Indonezia si Coreea n-a restabilit increderea populatiei, asa cum s-a prognozat. Din contra, panica a antrenat prabusirea altor banci sanatoase. Intr-un singur an de tratament FMI, constata aceeasi publicatie, Coreea de Sud, Malaiezia si Indonezia au pierdut intre 5 si 15% din produsul intern brut. Oficial, directorul general al FMI, Michael Camdesssus, are ca intotdeauna o singura explicatie: „Recomandarile noastre au fost corecte, insa n-au fost aplicate riguros”.     

Rusia, un elev
cu pile si note mari
FMI a fost cu adevarat pus la zid abia dupa ce Rusia a intrat in criza. Cei mai virulenti contestatari ai politicilor impuse, dar si ai monitorizarii aplicarii acestora de catre institutia financiara internationala sunt investitorii straini, care au pariat si au pierdut pe mana FMI.

Ani in sir, FMI a prezentat Rusia ca pe copilul teribil al reformelor estice si a pompat puternic bani intr-o economie scapata de sub control. Rusia este cea mai buna ilustrare a acuzatiilor aduse FMI de Congresul American: politizarea excesiva a actiunilor sale. Sutele de miliarde de dolari care au intrat in conturile Rusiei nu au avut ratiuni economice, ci mai degraba geopolitice si geostrategice. Conditionarea stricta si inflexibila impusa altor tari nu a functionat in cazul Rusiei. Sub privirile ingaduitoare ale institutiilor financiare internationale, economia s-a scufundat treptat, ajungand ca, intr-un final previzibil, sa intre in incapacitate de plati. Semnalele transmise investitorilor straini au fost false. Mizand pe ideea ca o tara aflata de ani sub monitorizarea atenta si, credeau ei, severa a FMI poate fi o destinatie sigura pentru capitalul excedentar, investitorii nu au ocolit Rusia. Au riscat si au pierdut.
Rusiei nu microbul asiatic i-a fost fatal, ci cancerul care-i macina economia: un stat care nu este in stare sa-si colecteze taxele si impozitele decat in proportie de 50% si care incearca sa finanteze deficitul bugetar prin emisiuni de obligatiuni de trezorerie cu o dobanda capcana (70%), dar fara acoperire in planul cresterii economice. Succesul relativ al politicii monetariste din 1997 nu a fost sustinut de o crestere economica reala.
Sustinerea monedei nationale a diminuat rezervele valutare si de aur ale bancii centrale. S-a adaugat pierderea de peste 20 miliarde dolari cauzata de prabusirea preturilor mondiale la petrol. Statul a intrat in incapacitate de plata la intern si a fost obligat sa contracteze un nou imprumut extern, datoria externa ajungand la 59,2 miliarde dolari. r
Nevoia disperata de bani a determinat guvernul sa lanseze obligatiunile pe termen scurt, marind, de la o emisiune la alta, rata dividendelor. Dobanda atractiva nu a lasat insensibili investitorii. Din cei 40 miliarde dolari, la cat se cifreaza datoria interna a Rusiei, 7 miliarde sunt detinuti de nerezidenti. In momentul colapsului, plata datoriei interne a fost sistata, iar rubla devalorizata puternic. Investitorii s-au repezit sa-si vanda hartiile de valoare. r
Acum FMI este mult mai atent. Iesit cu imaginea sifonata, prelungeste negocierile pentru acordarea de noi imprumuturi Rusiei, negocieri incepute inca din septembrie 1998. Considera bugetul Rusiei ca nerealist, in timp ce aceasta are o nevoie disperata de bani pentru a nu intra in incapacitate de plati si la extern. tr
r
Brazilia plateste pentru o criza din importr
Criza braziliana este tratata de „medicul” FMI cu acelasi antidot contestat: devalorizarea monedei nationale, cresterea dobanzilor, reducerea consumului intern. Rezultatul: hemoragie externa de capital si regres economic.r
r
Cu cinci ani in urma, brazilienii nici nu visau ce deznodamant tragic avea sa aiba unul dintre cele mai bine puse la punct planuri de stabilizare monetara. In plus, nici ei si nici investitorii internationali nu aveau cum sa anticipeze cutremurul pietelor de capital asiatice si amploarea undei de soc.r
In 1994, guvernul brazilian punea in aplicare un program de stabilizare monetara care, pentru moment, a dat rezultate. Inflatia colosala de 2.490% din 1993 a fost calmata prompt. In 1994, rata inflatiei scazuse la 941%, pentru a ajunge, un an mai tarziu, la 23%. r
Reversul: supraevaluarea realului, moneda nationala a Braziliei, si mentinerea artificiala a unui curs de schimb care, in 1997, ajunsese sa nu mai reflecte nici pe departe evolutia economiei reale. Declansarea crizei asiatice, in iulie 1997, a lovit puternic Brazilia, dar nu cu aceeasi forta cu care, in anul imediat urmator, avea sa fie lovita de criza din Rusia. r
La patru zile dupa ce guvernul rus anunta liberalizarea rublei si suspendarea rambursarii datoriei externe, bursa de la Sao Paolo, cea mai mare din America Latina, cadea cu 2,85%.r
Investitorii nu mai au increderer
Cu toate ca Banca Centrala a Braziliei a crescut imediat cu 20% rata dobanzii, pentru a preveni iesirea de capital, in nici 48 de ore doua miliarde de dolari sunt retrasi din Brazilia. Investitorii sunt panicati, hemoragia continua. In perioada august-septembrie 1998, 30 miliarde de dolari iau drumul altor piete. r
FMI intervine, in noiembrie 1998, cu formula bine cunoscuta: devalorizarea realului, cresterea ratei dobanzilor, austeritate economica. Respectarea acestor angajamente aduc Braziliei 18 miliarde dolari de la FMI, 9 miliarde dolari de la Banca Mondiala si Banca Interamericana de Dezvoltare si 14,5 miliarde dolari din alte surse de creditare. Se adauga si un credit stand-by, in valoare de 18,1 miliarde dolari. Brazilia isi face lectiile constiincios. Teama intrarii in incapacitate de plati nu-i lasa loc de intors. Rezultatul insa nu este cel scontat. r
Capitalul strain continua sa fuga, media cotidiana a retragerilor fiind, in primele trei luni ale anului 1999, de 300 milioane dolari. Interventia FMI este puternic contestata de investitori straini, ca George Soros, care spune ca „FMI este el insusi acum o problema”, dar si de cei interni. Cu toate acestea, un nou acord cu FMI este acum in curs de negociere. Singurele castigatoare sunt tot economiile tarilor dezvoltate, catre care se indreapta grosul fondurilor retrase din Brazilia. tr
r
Istoricul relatiilor Romaniei cu FMIr
Romania a devenit membra a Fondului Monetar International in 1972. Dupa ultima majorare de cote din 1990, contributia Romaniei este de 754,1 mil. DST (aproximativ 1,004 milioane USD), ceea ce ii confera un numar de 7.791 de voturi (0,52% din totalul voturilor).r
Asistenta financiara acordata de FMI in perioada 1975 – 1997 s-a derulat, pe ani, astfel:r
n 1975 – aranjament stand-by in valoare de 95 milioane dolari, tras in intregime;r
n 1978 – aranjament stand-by in valoare de 64,13 milioane dolari, tras in intregime;r
n 1981 – aranjament stand-by in valoare de 1.102,50 milioane dolari, din care s-au tras 817,50 milioane dolari;r
n 1991 – aranjament stand-by pe 12 luni, in valoare de 380,50 milioane dolari, din care s-au tras 318,10 milioane dolari;r
l facilitate de finantare compensatorie in valoare de 247,70 milioane dolari;r
n 1992 – aranjament stand-by pe 10 luni, in valoare de 314,04 milioane dolari, din care s-au tras 261,70 milioane dolari;r
l facilitate de finantare compensatorie in valoare de 76,80 milioane dolari;r
n 1994 – aranjament stand-by pe 19 luni, in valoare de 131,97 milioane dolari, din care s-au tras 94,26 milioane dolari;r
l facilitatea de transformare sistemica in valoare de 377,05 milioane dolari, din care s-au tras; 188,52 milioane dolarir
n 1997 – aranjament stand-by pe 13 luni, in valoare de 301,50 milioane dolari, din care s-au tras 120,60 milioane dolari.r