Lucrările de construcţie la gazoductul Iaşi-Ungheni pe teritoriul Republicii Moldova sunt finalizate în proporţie de 70%, acesta urmând a fi operaţional începând cu luna iulie a acestui an, a constatat joi ministrul economiei de la Chişinău, Valeriu Lazăr, care a efectuat o vizită la şantier.
Potrivit lui Valeriu Lazăr, în viitorul apropiat vor începe lucrările de subtraversare a râului Prut şi de construcţie a staţiei de măsurare a gazelor, transmite un comunicat al ministerului.
Lucrările de construcţie la gazoductul Iaşi-Ungheni, care va interconecta România şi Republica Moldova, au fost inaugurate la 27 august 2013 în partea stângă a Prutului, în prezenţa premierilor Victor Ponta şi Iurie Leancă şi a comisarului european pentru energie Günther Oettinger.
Conducta de gaz va avea o lungime totală de 43,2 kilometri (dintre care aproximativ 32 de kilometri pe teritoriul României) şi un diametru de 508 centimetri şi va fi îngropată la o adâncime de 1,8-2,2 metri. Capacitatea maximă a gazoductului va fi de 1,5 miliarde de metri cubi anual, ceea ce reprezintă mai mult decât consumul anual de gaze al Republicii Moldova.
Însă, pentru ca această conductă să poată fi utilizată la capacitate maximă, Republica Moldova va trebui să construiască o magistrală Ungheni-Străşeni, care va permite alimentarea cu gaz de la conducta Iaşi-Ungheni şi asigurarea consumului anual de gaze. Pentru aceasta sunt necesare investiţii de cel puţin 60 de milioane de euro, iar autorităţile de la Chişinău au declarat că acest proiect ar putea fi realizat în decurs de 4-5 ani.
Premierul Iurie Leancă a anunţat în urmă cu o lună că BERD va oferi un grant Republicii Moldova pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru construcţia conductei de gaz de la Iaşi la Chişinău, pentru a cunoaşte care vor fi costurile acestui proiect. 'Vreau să-i mulţumesc BERD pentru că ne oferă un grant care ne va permite să facem un studiu de fezabilitate pentru construcţia gazoductului de la Iaşi la Chişinău. Concomitent, colegii de la Bucureşti efectuează aceleaşi lucrări din partea lor, astfel ca în baza acestui studiu să avem costuri foarte precise şi să putem avansa pe ceea ce înseamnă interconectarea pe gaze. La fel am discutat despre interconectarea liniilor de energie electrică', a declarat el.
Chişinăul speră că România va putea să livreze Republicii Moldova gaz la un preţ mai mic decât cel importat din Rusia, al cărui preţ este de aproape 400 de dolari pentru mia de metri cubi, şi, în plus, că îşi va asigura securitatea energetică prin reducerea dependenţei de gazul rusesc.
Sursa: Agerpres