Nicușor Dan a vorbit recent despre problema șobolanilor din București. Astfel, primarul Capitalei a susținut că această temă ar fi una „artificială”, creată de către fosta administrație.
Chițăitul de șobolani nu ajunge până la urechile lui Nicușor Dan
Edilul susține că merge destul de des pe jos și nu a văzut niciodată șobolani. Totodată, el spune că a fost înregistrată „o scădere de 20% față de mandatul precedent”
„Să știți că eu circul pe jos, cu autobuzul și n-am văzut niciodată șobolani. Bineînțeles că sunt, dar indicatorul relevant e când se dă telefon și se reclamă existența acestor animale în București. Sunt, dar e o scădere de 20% față de mandatul precedent, dar sunt cazuri absolut punctuale”, a declarat Nicușor Dan la Digi24.
Primarul a mai spus apoi că, dacă dacă ar fi întrebați 1.000 de bucureșteni, doi ar spune că au întâlnit un șobolan în patru ani.
„E o temă artificială pentru bucureșteni și de ce se întâmplă? Noi avem o companie care e creația fostei administrații, i-am dat și buget, numai că sunt locuri private în care ei nu ajung, nu au competență să intervină, sunt alte instituții care fac control pentru instituții private, sunt și terenuri virane, unde n-avem competențe să intervenim, și asta e sursa șobolanilor, dar nu e o problemă a Bucureștiului”, a conchis el.
Gabriela Firea l-a criticat în repetate rânduri pe primar
Amintim că Gabriela Firea l-a criticat de mai multe ori pe Nicușor Dan. În momentul în care și-a depus candidatura, social-democrata a lansat un mesaj ironic la adresa lui.
„Vorbim de intersecții semaforizate și smartcity, dar avem șobolani, gropi, mizerie și gunoaie”, a spus Firea.
După ce și-a depus oficial candidatura la Biroul Electoral Centra, Firea a criticat și modul în care actualul edil general a administrat orașul.
Ea a promis că va reporni toate șantierele, atât publice, cât și private. Astfel, susține, nu vor fi construite doar blocuri, ci și grădinițe, creșe, afterschool, spații verzi, locuri de joacă pentru copii și nu numai.
„Vom reporni toate șantiere, și publice și private. Vom avea grijă ca toți cei care construiesc în București să aibă grijă de oameni, să nu construiască doar blocuri ci și grădinițe, creșe, afterschool, spații verzi, locuri de joacă pentru copii și, de asemenea, intrări și ieșiri de siguranță pentru situații de urgență”, a transmis Firea.
Totodată, ea a lăudat și primarii din Sectorul 3 și Sectorul 4. Potrivit social-democratei, Robert Negoiță și Daniel Bălută „au făcut diferența” și tot mai mulți bucureșteni vor să se mute în aceste sectoare.
„În acești ani, norocul a fost doar pentru două sectoare care au avut primari destoinici, Robert Negoiță la Sectorul 3 și Daniel Bălută la Sectorul 4, care au făcut diferența și tot mai mulți bucureșteni vor să se mute în aceste sectoare pentru că ce se întâmplă în celelalte nu e normal, nu este demn de o capitală europeană. Vorbim de intersecții semaforizate și smartcity, dar avem șobolani, gropi, există mizerie și gunoaie. Evul mediu ca să caracterizez doar într-o singura sintagmă”, a completat ea.