Chitara la care au cântat doi membri marcanţi ai trupei The Beatles, John Lennon şi George Harrison, a fost vândută în acest sfârşit de săptămână la o licitaţie Sotheby's, la New York, contra sumei de 408.000 de dolari.
Cu această chitară apare Lennon în videoclipul în care a interpretat ‘Hello, Goodbye’, iar Harrison a interpretat la acelaşi instrument muzical ‘I Am The Walrus’. Numele celui care şi-a adjudecat ‘chitara istorică’ a trupei The Beatles nu a fost dat publicităţii.
Licitaţia a depăşit aşteptările organizatorilor, care nu sperau la încasări peste 200.000 -300.000 de dolari.
Această chitară semiacustică a fost realizată special pentru The Beatles de către compania VOX.
Sursa: Agerpres