‘În 2010 preţul petrolului Brent a crescut cu 35,7%, iar al produselor petroliere cu 26,3%, în 2011 preţul petrolului a crescut cu 31,1%, iar preţul carburanţilor la pompă s-au majorat în România în 2010 cu 13% şi în 2011 cu 12,8%, deci la o treime sau maxim jumătate din creşterea netă a preţului carburantului. Creştere accizei cu 0,7 cenţi nu are ca impact direct la preţul la pompă aceeaşi creştere. Creşterea estimată de noi este undeva la 0,3 – 0,4 lei în funcţie de tipul carburantului, dacă este benzină sau motorină, dar aceasta este o estimare pesimistă, adică maximă. Noi credem că preţul în produsul final este mult mai mic pentru că preţul este raportul dintre cerere şi ofertă’, a precizat Chiţoiu, în cadrul dezbaterilor privind bugetul pe anul viitor din Comisiile parlamentare pentru buget-finanţe, potrivit Agerpres.

Ministrul Finanțelor se așteaptă ca o parte din influența creșterii accizei să fie suportată de către companiile petroliere, întrucât efectul real al creșterii accizei la pompă și modificarea modului de calcul al accizei este de peste 50 de bani, așa cum a arătat capital.ro în urmă cu câteva zile.

Practic, carburanții se vor scumpi cu aproximativ 50 de bani/litru, ceea ce înseamnă o creștere de peste 8%, scria capital.ro în urmă cu câteva zile. Mai mult, Chițoiu preciza și el în luna octombrie, atunci când a fost aprobată această taxă, că un litru de benzină va ajunge anul viitor între 6,2 și 6,25 de lei.

Mai mult, președintele Traian Băsescu a declarat duminică seara că în situaţia în care Executivul nu va găsi soluţii pentru a renunţa la creşterea accizei pe combustibil, nu va accepta bugetul de stat pe anul 2014 în forma actuală.

 ‘O spun în mod categoric: dacă nu se renunţă la creşterea accizei la combustibil, voi trimite înapoi bugetul de stat. După care, este foarte posibil să îl atac şi la Curtea Constituţională, dacă voi găsi în el, în forma finală, motive. Cred că această acciză suplimentară nu are ce să caute. Încerc de zile în şir, împreună cu consilierul economic, să găsim soluţii. E uşor să spui demagogic ‘nu vreau acciză la benzină’ dacă nu ai soluţii. Or, eu cred că sunt soluţii şi sunt soluţii mult mai multe în buget, dar trebuie discutat cu cei care urmează să facă cheltuielile pentru a vedea unde sunt excedente’, a spus Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

În urmă cu două zile, ministrul delegate pentru buget, Liviu Voinea, a declarat că introducerea accizei suplimentare la carburanţi de 7 eurocenţi pe litru de la 1 ianuarie a fost o măsură luată pentru a evita deflaţia, care ar fi dus la creşterea şomajului şi la recesiune.

Guvernul estimează că va încasa 810 milioane lei din creşterea accizelor la benzină, de la 359 euro la 429 euro la 1.000 de litri, în vreme ce din creşterea accizei la motorină, de la 330 euro la 440 euro pe 1.000 litri, încasările sunt aşteptate să crească cu 1,8 miliarde lei. De fapt, creşterea accizei la carburanţi este indusă de noua taxă de 7 eurocenţi pe litru, introdusă de guvern în premieră din 2014. În plus, aceste accize vor fi indexate cu rata medie a inflaţiei la luna septembrie, de 4,77%, astfel că din această indexare se estimează un plus de 1,1 miliarde lei.

Potrivit mediafax.ro, Chițoiu a precizat că banii colectați din accize vor ajunge în infrastructura rutieră: "Banii din creşterea accizelor… au prioritate finanţarea autostrăzilor, drumurilor naţionale şi judeţene. Deci suma totală alocată în buget (…) este mult mai mare decât sumele pe care le încasăm noi din accize. În sumele alocate pentru autostrăzi, pentru drumurile naţionale şi drumurile judeţene este un total la 7,3 miliarde de lei. Suma pe care noi o încasăm din accize este de 4 miliarde de lei", a susţinut ministrul finanțelor.